Florentin Pera: ”Când ratezi cum am făcut-o noi, e greu să câştigi împotriva Germaniei”
”Sunt mulțumit de prima repriză, am jucat bine, ne-am apărat bine, am avut o energie bună... însă în partea a doua Germania a fost mult mai puternică fizic decât noi. Nu am mai jucat la acelaşi nivel, nici în apărare, nici în atac. Am încercat să schimb ceva, dar din păcate am şi ratat.
”Am avut opt situații de unu contra unu şi tot nu am reuşit. Azi însă am ratat mult prea mult în fazele unu contra unu. Când ratezi cum am făcut-o noi, e greu să câştigi împotriva Germaniei. Acum nu ne rămâne decât să luptăm până la capăt. Mai avem două meciuri în această grupă şi trebuie să câştigăm împotriva Poloniei şi Japoniei”, a spus Pera.
El a menționat că jucătoarea Cristina Neagu, revenită după o accidentare, a jucat în acest meci chiar dacă nu este sută la sută pregătită fizic.
”Cristina Neagu a intrat şi a jucat bine în prima repriză, însă după pauză a fost obosită. Am încercat să o folosesc ca playmaker pentru a ajuta echipa, pentru că este o jucătoare cu foarte mare experiență. Ieri a făcut antrenamentul sută la sută şi după părerea mea este refăcută în acest moment. Dar fizic nu este 100%. Am încerca să îi dau şansa să ajute echipa națională pentru că este cea mai valoroasă jucătoare a noastră”, a explicat selecționerul.
Jucătoarea Diana Lixăndroiu (18 ani) a afirmat în aceeaşi conferință de presă că ea şi colegele sale vor încerca să câştige ultimele două partide de la Campionatul Mondial.
”A fost greu pentru noi, dar ăsta este sportul. Trebuie să privim înainte. Mai avem două meciuri şi e important să jucăm bine pentru a încerca să le câştigăm. Dacă ne respectăm pe noi, vom da totul pe teren”, a precizat Lixăndroiu.
Naționala României a fost învinsă de Germania cu scorul de 24-22 (9-12), joi seara, la Herning (Danemarca), în Grupa a III-a principală a Campionatului Mondial de handbal feminin, care are loc în Danemarca, Norvegia şi Suedia.
Tricolorele au ieşit din cursa pentru sferturile de finală în urma acestui eşec şi astfel ratează obiectivul fixat la începutul competiției, clasarea pe locurile 1-8.
România va juca următorul său meci sâmbătă, tot la Herning, contra Japoniei, de la ora 16:30.