Norvegia şi Franța s-au calificat în semifinalele Campionatului Mondial
Norvegia, deținătoarea titlului, a trecut de Olanda cu scorul de 30-23, după prestații foarte bune ale portarilor săi. Scandinavele sunt la a cincea semifinală mondială consecutivă, în penultimul act urmând să înfrunte, vineri, la Herning (Danemarca), învingătoarea dintre Danemarca şi Muntenegru.
Silje Solberg a avut 14 intervenții, încheind cu un procentaj de 42%, în timp ce veterana Katrine Lunde, cu 5 intervenții, a avut un procentaj de 57%. Extrema Stine Skogrand a fost cea mai bună marcatoare, cu 9 goluri.
Franța, campioana olimpică en titre, a dispus, în alt meci din sferturi, de revelația Cehia, condusă de pe margine de norvegianul Bent Dahl (SCM Râmnicu Vâlcea), cu scorul de 33-22. Laura Glauser, portarul echipei CSM Bucureşti, a avut un impact major în obținerea acestei victorii, cu 12 intervenții şi un procentaj de excepție, 67%.
"Les Bleues" au făcut diferența în repriza secundă, după ce în debutul acesteia scorul a fost 18-17.
Vineri, Franța va juca în semifinale, la Herning, cu Suedia sau Germania, care se vor înfrunta miercuri.
Învinsele în sferturile de finală vor evolua în turneul pentru locurile 5-8.