România face instrucție cu Portugalia și e cu un pas la mondiale
Returul se va disputa pe 12 aprilie, în Portugalia, iar Campionatul Mondial va fi organizat de țările nordice, Norvegia, Danemarca și Suedia, între 29 noiembrie și 17 decembrie.
După acest rezultat, România va fi mai mult ca sigur prezentă și va rămâne integralistă în privința prezențelor la mondial.
Grozav, Neagu și Șandru au făcut spectacol
Sorina Grozav a reușit să marcheze 7 goluri, fiind și cea mai bună marcatoare a României. În afară de ea, au mai marcat Neagu (6), Dincă (6), Pintea (4), Seraficeanu (2), Tanasie (2), Laslo (2), Buceschi (2), Badea (2), Ostase (1) și Bazaliu (1).
Denisa Șandru a fost într-o formă de zile mari, iar apărarea "tricololelor" a funcționat foarte bine.
”Un meci foarte reușit realizat de echipă. Sunt foarte mulțumit de prestație. Sigur, după rezultat putem spune că a fost un meci la îndemână, dar am muncit și nu ne-am relaxat”, a declarat la final antrenorul Florentin Pera.
”Când ne-am văzut, le-am transmis să lupte până la ultima picătură de energie, să creștem pe faza de apărare. Asta mă bucură mult. Una peste alta, apărarea a funcționat foarte bine.
”Am reușit să plecăm în viteză pe tranziție, am obținut multe goluri ușoare. Am luat o opțiune serioasă pentru calificare. Portugalia nu e o echipă chiar de acest nivel, învins Spania. Acest lucru ne-a mobilizat. Le felicit pe fete pentru tot ce au realizat.
”Am avut ceva probleme, Eliza Buceschi și Sorina Grozav au trecut peste accidentări. Cristina Neagu a avut și ea anumite probleme într-o zi”, a mai spus Florentin Pera.
În celelalte meciuri din play-off se confruntă Polonia – Kosovo 36-22 în tur, Turcia – Serbia 24-33, Slovacia – Croaţia 23-25, Elveţia – Cehia 31-32, Austria – Spania, Islanda – Ungaria, Italia – Slovenia, Macedonia – Ucraina şi Germania – Grecia.