Speranțe false! România a dominat o repriză, dar a capitulat în fața Germaniei
Nemțoaicele au fost cele care au deblocat tabela la Herning, însă România a profitat apoi de câteva aruncări slabe ale adversarelor și au luat un mic avantaj, 1-3, Pintea și Laslo trecându-și numele pe lista marcatoarelor.
Un fault în atac al Germaniei la scorul de 5-3 ne-a oferit șansa de a ne desprinde pentru prima dată la trei goluri diferență, iar Buceschi a transformat aruncarea de la 7 metri dictată pentru apărare în semicerc.
Adversarele au avut șansa de a egala la șase după câteva aruncări din poziții incomode ale ”tricolorelor”, dar o intervenție de zile mari a Dacianei Hosu a permis lanasarea unui contraatac și refacerea unei diferențe de două goluri (7-5).
În minutul 19 a debutat la acest mondial și Cristina Neagu, care a lipsit de la precedentele trei partide din cauza unei accidentări.
România, însă, a părut debusolată după ce a irosit două atacuri în superioritate numerică și doar o altă paradă a lui Hosu le-a împiedicat pe nemțoaice să restabilească egalitatea (8-7).
Un time-out cerut de Florentin Pera s-a dovedit a fi inspirat. La reluare, România s-a desprins la două goluri și a forțat o eliminare de două minute în tabăra adversarelor, dar nici de această dată nu am știut să profităm de superioritate, diferența menținându-se doar datorită jocului ofensiv slab al Germaniei.
Primul gol marcat de Neagu în minutul 28 ne-a dus la +4 pe tabelă (11-7), tot ea fiind cea care a stabilit și scorul pauzei (12-9).
Tot Neagu a marcat și primul gol al României din partea secundă, ”tricolorele” ratând de câteva ori ocazia de a pune din nou patru goluri avans pe tabelă.
A început, însă, un show al portarilor și chiar dacă Daciana Hosu a blocat câteva atacuri, Germania s-a apropiat după zece minute din repriza a doua la un singur gol (15-14), aceeași Hosu împiedicând restabilirea egalității într-o situație de unu la unu.
Egalitatea a fost totuși restabilită în minutul 42, după ce Seraficeanu a aruncat direct în portarul german, în timp ce adversarele au fructificat atacul pozițional.
Un minut mai târziu, Germania a preluat conducerea pentru a doua oară în meci (15-16), după ce a condus cu 1-0 în primul minut, moment în care Pera a cerut time-out.
Fără efect, însă. Atacul României a intrat într-o stare de incapacitate, până la jumătatea reprizei secunde marcând doar trei goluri, în timp ce Germania s-a desprins pentru prima dată la două goluri diferență.
S-a făcut 17-20 în minutul 48, pe fondul unui joc ofensiv de coșmar al ”tricolorelor”, care păreau să fi luat portarul german la țintă.
Prima diferență de cinci goluri din meci a fost în favoarea Germaniei, România nemaifiind capabilă să mai revină din acel moment, cu atât mai mult cu cât cu cinci minute înainte de final Crina Pintea a fost eliminată pentru un cot aplicat în gâtul unei adversare.
S-a terminat 24-22, iar România este practic eliminată de la Campionatul Mondial, ținând de domeniul științifico-fantasticului ca Danemarca să piardă următoarele trei meciuri ale sale, iar ”tricolorele” să câștige ultimele două partide din grupa principală, cu Japonia sâmbătă (16:30) și cu Polonia luni (19:00).
Eliza-Iulia Buceschi a marcat 8 goluri pentru România, Bianca-Maria Bazaliu 3, Crina-Elena Pintea 3, Cristina Laslo 2, Sonia-Mariana Seraficeanu 2 și Alexandra Dindiligan 1.
Daciana Hosu, care a apărat două aruncări de la 7 metri, a încheiat cu 12 intervenții (38%).
Ce se întâmplă cu calificarea la Jocurile Olimpice?
Pentru calificarea la Olimpiada de anul viitor de la Paris, România are nevoie ca lucrurile să se alinieze perfect:
Dacă Norvegia și Franța termină în primele 7 locuri, România merge la turneul preolimpic dacă termină pe locul 9.
Dacă Norvegia, Franța și Brazilia se califică în sferturile de finală, România trebuie să termine în primele zece echipe de la Mondial.
Dacă Norvegia, Franța, Brazilia și Coreea de Sud/Angola termină în primele zece la turneul final, România trebuie să termine în primele 11 pentru a participa la turneul preolimpic.