Trofeul Carpați, ultima verificare a naționalei României înaintea Campionatului Mondial 2023
Ultima verificare a naționalei feminine de handbal a României înaintea Campionatului Mondial de luna viitoare va fi Trofeul Carpați Niro, care va avea loc la Bistrița, în perioada 23-25 noiembrie, potrivit site-ului Federației Române de Handbal.
România va întâlni Elveția în data de 23 noiembrie, la ora 17:30. Meciul cu Portugalia va avea loc în 24 noiembrie, la 19:30, iar partida cu Austria se va desfăşura în 25 noiembrie, de la ora 17:30.
Plecarea spre Herning (Danemarca) se va face în data de 28 noiembrie, din Cluj-Napoca.
La Campionatul Mondial din Danemarca, Norvegia şi Suedia (29 noiembrie-17 decembrie), România va juca în Grupa E, la Herning (Danemarca), urmând să înfrunte în ordine Chile (1 decembrie), Serbia (3 decembrie) şi Danemarca (5 decembrie).
În funcție de poziția din grupă, următoarele meciuri ale României vor avea loc în 7 decembrie, 9 decembrie şi 11 decembrie, cu echipele calificate din Grupa F.