CSM București și Rapid au revenit cu victorii în Liga Florilor
Campioana CSM București a învins-o pe HC Dunărea Brăila cu scorul de 31-24, în deplasare, într-un meci din etapa a 7-a.
Vilde Mortensen Ingstad a marcat 6 goluri pentru ''tigroaice'', iar Trine Oestergaard Jensen şi Emilie Hegh Arntzen au reuşit câte 5.
Mortensen a fost egalată la numărul de reușite de Mireya Gonzalez, adversara de la Dunăra Brăila.
La brăilence s-a remarcat și Jessica Quintino, autoare a 4 goluri, în timp ce portarul Elena Şerban a încheiat cu 11 intervenţii.
Rapidistele urcă în clasament
CS Rapid Bucureşti a dispus de nou-promovata CSU Ştiinţa Bucureşti cu scorul de 35-22, pe teren propriu, în etapa a 8-a.
Sorina Grozav a reuşit 8 goluri pentru vicecampioană, Andjela Janjusevic şi Alexandra Badea, câte 5, Lorena Ostase şi Estavana Polman, câte 4. Portarul Diana Ciucă a avut 12 intervenţii.
Diana Lăscăţeu şi Ana-Maria Şerban au înscris câte 5 goluri pentru învinse, iar portarul Renata Kaiumova a încheiat cu 17 şuturi parate, anunță Agerpres.
Clasamentul Ligii Florilor:
1. CSM București – 21 puncte
2. Râmicu Vâlcea – 16 p
3. SCM Craiova – 16 p
4. Rapid – 15 p
5. Bistrița – 15 p