CSM Bucureşti a cucerit al şaptelea titlu de campioană a României la handbal feminin
CSM Bucureşti a câştigat, matematic, al şaptelea său titlu de campioană a României la handbal feminin, sâmbătă, după ce a întrecut-o pe CSM Târgu Jiu cu scorul de 30-27 (15-13), în Sala Apollo din Capitală, într-un meci din etapa a 24-a a Ligii Naționale.
"Tigroaicele" au mai câştigat titlul în 2015, 2016, 2017, 2018, 2021 şi 2023. CSMB reuşeşte, totodată, tripla campionat, Cupa României, Supercupa României pentru al doilea sezon consecutiv.
Cristina Neagu a marcat 7 goluri pentru CSMB, iar Grace Zaadi Deuna, Alexandra Dindiligan şi Alexandra Dindiligan, câte 4.
În alte meciuri, CS Măgura Cisnădie a dispus de HC Zalău cu 30-24, iar CS Dacia Mioveni 2012 a învins-o pe CSU Ştiința Bucureşti cu 25-22, într-un meci al celor două echipe virtual retrogradate.