Dunărea Brăila l-a înlocuit pe antrenorul Costică Buceschi cu danezul Jan Leslie
Buceschi a condus-o pe Dunărea Brăila în ultimele 12 luni, încheind campionatul trecut pe poziția a patra, câștigând medaliile de bronz în Cupa României și în Supercupa Românei.
"Am colaborat foarte bine cu familia Buceschi și am trecut împreună prin multe momente atât bune cât și mai puțin bune. Consider că sezonul 2022/2023 a fost un sezon bun, cu atingerea obiectivelor pe care le-am stabilit. Dorim să evidențiem profesionalismul şi angajamentul domnului Buceschi, care au permis panterelor să participe în EHF European League, să câștige medalia de bronz în Cupa României și să obțină locul III în SuperCupă.
Însă înfrângerea de la Cisnădie a fost una dureroasă pentru suflarea brăileană şi ne-a obligat să luăm o decizie dificilă. Îi mulțumim pentru momentele frumoase și îi urăm mult succes în continuare.
Obiectivele echipei rămân neschimbate: un joc cât mai bun în campionat, să prindem podiumul și să ajungem cât mai departe în EHF European League. Suntem convinși că împreună cu un nou antrenor, dar și alături de suporterii noștri unici, ne vom atinge obiectivele din noul sezon", a declarat președintele clubului, Adrian Manole.
Jan Leslie, născut la 20 mai 1971, este un antrenor danez, care a mai fost antrenor principal la Esbjerg, între 2002 și 2006, și Randers HK din 2009 până în 2014, cu care a câștigat campionatul danez în 2012 la club și calificarea în Liga Campionilor EHF feminin, în sezonul următor. De asemenea, a câștigat Cupa EHF feminin 2009–10.
A mai antrenat echipele Aalborg DH (2006-2007), Skjern Handbold (2007-2009, secund), Rostov pe Don (2014-2017), Ribe-Esbjerg HH (2017), ȚSKA Moscova (2019-2021) și Horsens (2021-2023).
”Jan Leslie este noul antrenor principal al echipei. Va merge în deplasare la Valur, Islanda și va fi primul lui test major cu o echipă românească. Suntem conștienți de debutul brusc al noului antrenor însă acesta ne-a dat un sentiment de încredere și seriozitate prin atitudinea echilibrată pe care o are. Echipa are nevoie de un antrenor care să reușească să mobilizeze astfel încât să nu se mai repete scenariul din ultima perioadă”, a mai spus președintele clubului brăilean.
Schimbarea de antrenor survine după ce Dunărea Brăila a fost învinsă cu 35-29 de Măgura Cisnădie, în deplasare, în etapa a patra a Ligii Naționale, echipa fiind pe locul al patrulea, cu 7 puncte.
Leslie va debuta duminică 24 septembrie, în meciul cu echipa islandeză Valur, la Reykjavik, în turul al doilea preliminar al EHF European League. În campionat, următorul meci va fi în data de 27 septembrie, împotriva echipei CS Rapid București, în Sala Polivalentă din Brăila.