Ianis Hagi debutează cu înfrângere la primul meci ca titluar pentru Alaves
Bilbao a deschis scorul în minutul 18, prin Inaki Williams, iar apoi și-au majorat avantajul în repriza secundă, prin Oihan Sancet. Ianis Hagi a jucat 67 de minute și a fost înlocuit la scorul de 0-1.
Athletic Bilbao a urcat provizoriu pe locul al treilea în clasament, la egalitate de puncte cu FC Barcelona, care va juca sâmbătă pe teren propriu cu Celta Vigo, în timp ce Deportivo Alaves se află pe poziția a 14-a, cu 6 puncte.
La fel ca în precedentul joc, 0-2 contra lui Rayo Vallecano, când Ianis Hagi a jucat aproximativ jumătate de oră, presa din Spania a remarcat lipsa de libertate și izolarea mijlocașului român în jumătatea adversă de teren.
"Luis Garcia i-a oferit prima oportunitate ca titular, însă nu a reușit să profite cu adevărat de ea. Planul tactic al lui Athletic Bilbao l-a izolat pe Ianis Hagi în multe momente ale meciului, astfel că a trecut neobservat", au scris cei de la Noticias de Alava despre decarul lui Alaves.
Ianis Hagi a jucat în nota echipei și a fost notat cu 6,4 de către Flashscore.
Antrenorul Luis Garcia Plaza a recunoscut superioritatea lui Athletic Bilbao: "Athletic este o echipă mai bună decât noi. Au fost mai buni și au meritat să câștige. Noi nu am reușit să ne ridicăm la un nivel bun. Ne-a lipsit posesia mingii și mai mult calm în momentul în care reușeam să recuperăm", a spus tehnicianul lui Alaves, citat de Marca.