Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

”Îi doresc din toată inima aurul olimpic”, a spus Goran Ivanisevic despre Djokovic

Agerpres
Novak Djokovic, alături de croatul Goran Ivanisevic, fostul său antrenor
Novak Djokovic, alături de croatul Goran Ivanisevic, fostul său antrenorAFP
”Îi doresc din toată inima aurul olimpic”, a spus croatul Goran Ivanisevic despre sârbul Novak Djokovic, numărul unu mondial al tenisului masculin, căruia i-a fost antrenor până săptămâna trecută, informează site-ul eurosport.fr.

Novak Djokovic are un început amestecat de sezon. Învins în semifinalele Australian Open de viitorul câştigător al competiției, Jannik Sinner (6-1, 6-2, 6-7, 6-3), şi dominat spre surpriza generală de Luca Nardi, un lucky loser, la turneul Masters 1.000 de la Indian Wells (6-4, 3-6, 6-3), liderul mondial speră să-şi revină în timpul sezonului pe zgură, cu gândul la Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie - 11 august).

Într-un interviu acordat miercuri pentru presa din Serbia, Goran Ivanisevic a vorbit despre obiectivul olimpic al lui Novak Djokovic.

”Cred că Novak va găsi motivația, sunt sigur de asta. Îi doresc din toată inima aurul olimpic, chiar mai mult decât titluri de Mare Şlem. Este ceva ce îşi doreşte, are impresia că datorează asta cuiva, deşi nu datorează nimic nimănui... Îi doresc succes la Jocurile Olimpice”, a declarat Ivanisevic, campionul din 2001 de la Wimbledon.

Cea mai bună performanță a lui Djokovic la Jocurile Olimpice a fost bronzul obținut în 2008 la Beijing. În 2012, la Londra, sârbul a încheiat pe locul 4, după înfrângeri suferite în fața lui Murray şi Del Potro. În 2016, la Rio de Janiero, el a fost eliminat în primul tur de Del Potro, iar în 2021 la Tokyo, a terminat din nou pe locul 4, fiind învins de Zverev şi Carreno Busta.

Ivanisevic l-a invitat pe Djokovic să meargă mai departe după acest început mai slab de sezon: ”Când Novak este DJ-ul, toată lumea dansează pe muzica lui. Cu cât va ocupa mai repede locul DJ-ului, cu atât mai repede ceilalți vor începe să danseze”.

Mesajul a fost transmis cu câteva zile înainte de startul turneului Masters 1.000 de la Monte Carlo (6-14 aprilie).

Djokovic a fost antrenat începând din 2018 de Ivanisevic, reuşind să cucerească 12 dintre cele 24 de titluri de Mare Şlem din cariera lui sub conducerea croatului.