Inamicul Simonei Halep, ITIA, a eliminat din tenis un spaniol pentru meciuri trucate
Cortes, 29 ani, care a avut cea mai bună clasare în ierarhia mondială (955) în 2017, a admis 35 de violări ale Programului anticorupție din tenis între 2016 şi 2018 şi a colaborat deplin la anchetă.
Spaniolul a fost suspendat pentru trucare de meciuri și nu mai are voie să joace, să antreneze sau să participe în orice alt mod la turneele sub egida ITIA, potrivit unui comunicat oficial.
”El a manipulat rezultate, a acceptat mită, nu a raportat practicile de corupție, a jucat la pariuri și a plătit bani directorilor de turnee pentru a obține o invitație”, se arată în comunicatul ITIA.
Totul s-a petrecut în perioada 2016-2018. În 2017, el a atins punctul maxim al carierei, locul 955 ATP. Cortes a fost amendat cu 75.000 de dolari.
Cotes a renunțat la dreptul de face apel și a cooperat cu autoritățile pe parcursul anchetei. El ar putea reveni în tenis pe 26 martie 2039.
ITIA, organismul care a suspendat-o 4 ani pe Simonei Halep
Halep a primit suspendarea provizorie de la ITIA, apoi a primit 4 ani pentru dopaj de la Sport Resolutions, un tribunal independent.
Înainte de proces, ITIA a amânat de 3 ori data la care procesul trebuia judecat.
Ulterior, Simona a atacat decizia la TAS și a avut câștig de cauză.
A primit o reducere a suspendării de la 4 ani la 9 luni și a putut reveni pe teren imediat.
Suspendarea îi expirase de 10 luni în momentul votului celor 3 arbitri de la TAS, care i-au permis să joace din nou.
Halep a jucat în martie la Miami Open, unde a pierdut în primul tur cu Paula Badosa din Spania.