Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Ioan Andone: "Franța, Germania, Argentina și Brazilia, favoritele la CM"

Ioan Andone: "Franța, Germania, Argentina și Brazilia, favoritele la CM"
Ioan Andone: "Franța, Germania, Argentina și Brazilia, favoritele la CM"Profimedia
Fostul internațional Ioan Andone (62 de ani) a declarat că în opinia sa sunt patru echipe naționale favorite la câștigarea Cupei Mondiale de fotbal din Qatar: Franța, Germania, Argentina și Brazilia.

El a menționat că și-ar dori ca Argentina să cucerească trofeul "pentru Messi" și "în memoria lui Maradona".

"Eu văd patru favorite la Cupa Mondială. Din Europa sunt clar favorite Franța și Germania, iar din America de Sud, Argentina și Brazilia. Brazilia se prezintă foarte bine, are jucători experimentați, un antrenor foarte bun. La fel și Argentina, a câștigat Copa America. Deci aici se va da bătaia mare pentru trofeu", spune Andone.

"O favorită personală nu am... deși mi-aș dori să câștige Argentina, pentru Messi, care își va încheia în curând cariera probabil, și în memoria lui Maradona. Iar surprize nu cred că vor fi la acest Mondial", a adăugat Andone.

El se așteaptă la o ediție a Cupei Mondială superioară celor precedente din punct de vedere al calității jocului și chiar își dorește să urmărească din tribună câteva partide.

"Eu cred că va fi o ediție foarte bună, pentru că în istorie Cupa Mondială s-a disputat vara, la finalul sezonului. Iar în ultimii 20 de ani a crescut numărul de meciuri, pentru că s-a ajuns ca un jucător să joace și 60-70 de meciuri la nivel de club. Şi atunci ediția asta din Qatar la mijloc de sezon poate să fie calitativ mai bună", mai spune Ioan Andone.

"E atipică pentru că e iarna, dar vara în Qatar nu se poate juca indiferent ce ar fi făcut organizatorii. Așa că eu cred că această Cupă Mondială va fi interesantă. Chiar o să mă duc și eu la câteva meciuri acolo... cel puțin așa vreau, să văd la ce meciuri găsesc bilete. Vreau să mă duc pentru că va fi ceva deosebit, la calitatea jocului mă refer", a spus fostul jucător, cu 55 de selecții la prima reprezentativă a României.

Referitor la faptul că pentru Lionel Messi și Cristiano Ronaldo aceasta va fi ultima participare la Cupa Mondială, Andone a menționat că toată lumea îi va regreta pe cei doi jucători.

"Se încheie o eră în fotbalul mondial"

"Se încheie o eră în fotbalul mondial odată cu ieșirea lor din scenă, să zic așa. O să îi regretăm toți, pentru că au avut cel puțin 10-15 ani de fotbal extraordinar. Ne-au oferit niște faze unice, care rar se văd. Eu am avut norocul să văd și înainte, că am jucat de trei ori împotriva lui Maradona", a completat Andone.

"Pe Messi și Ronaldo nu i-am prins, doar pe Maradona. Dar uite că deja au apărut alți jucători, mă refer la Haaland, la Mbappe... Vom avea din nou un duel la distanță între ei doi. Amândoi atacanți, cu multe goluri. Am văzut că e un zvon cu Mbappe la Manchester United, dar sincer nu cred că e posibil. Nu cred să se ducă el acolo. Dacă îl văd undeva, îl văd la Real Madrid, unde în vară a fost foarte aproape", a afirmat Ioan Andone.

Participant cu echipa națională la CM din 1990, acolo unde a evoluat în toate cele patru partide, Andone nu crede că România se va califica prea curând la o nouă ediție a Cupei Mondiale.

"Speranțe avem, toți ne dorim să fim la următoarea ediție. Dar e foarte greu. Văd că trebuie să treacă vreo 20 de ani ca să ne mai calificăm la o Cupă Mondială. Şi noi am fost o generație norocoasă, pentru că naționala din '70 până în '90 nu s-a calificat. Dar în perioada aia am avut calificări la European, deci contam în fotbal", a continuat Andone.

"Acum însă va fi foarte, foarte greu. Nu văd cum. Eu sper, mă duc la meciurile naționalei, mă consum, dar foarte greu ne va fi. Pentru că atunci când nu ai jucători care să se impună la echipele din primele cinci campionate ale Europei e extrem de greu să faci ceva la nivel de națională. Speranța însă nu moare niciodată", a menționat Ioan Andone.

A 22-a ediție a Cupei Mondiale la fotbal se va desfășura în Qatar în perioada 20 noiembrie - 18 decembrie 2022. Aceasta va fi prima Cupă Mondială organizată în lumea arabă și a doua organizată în Asia după ediția 2002 din Coreea de Sud și Japonia. Turneul final din Qatar va fi ultimul care se va desfășura într-un sistem cu 32 de echipe, numărul urmând să crească la 48 de selecționate începând cu CM 2026 din SUA, Mexic și Canada.

Echipa națională a României nu s-a calificat la Cupa Mondială 2022 din Qatar. România a participat la șapte ediții ale Cupei Mondiale, 1930, 1934, 1938, 1970, 1990, 1994 și 1998. Cel mai bun rezultat a fost obținut la ediția 1994 din Statele Unite ale Americii, când a atins faza sferturilor de finală.