Irina Begu câștigă al șaselea titlu WTA din carieră după ce s-a impus în finala de la Montreux
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câştigat turneul WTA 125 de la Montreux (Elveția), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, după ce a învins-o, duminică, în finală, pe croata Petra Marcinko, cu 1-6, 6-3, 6-0.
Irina Begu (34 ani, 130 WTA) s-a impus după o oră şi 33 de minute de joc.
Românca a pierdut fără drept de apel primul set al duelului cu Marcinko (18 ani, 292 WTA), dar a reuşit să revină şi să câştige.
Irina Begu s-a ales cu un cec de 15.000 de dolari şi cu 125 de puncte WTA, iar Marcinko a fost răsplătită cu 8.000 de dolari şi 81 de puncte WTA.
Pentru Begu acesta este al treilea titlu WTA 125 din carieră, după cele de la Indian Wells (2020) şi Bucureşti (2022). Begu a câştigat 5 titluri WTA la simplu şi a jucat 4 finale, având şi 9 titluri WTA la dublu, pe lângă alte 7 finale.
Irina Begu va juca săptămâna viitoare la turneul WTA 125 de la Bucureşti, Țiriac Foundation Trophy.