Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Jaqueline Cristian e în "sferturi" la Livesport Praga

Flashscore
Jaquelin Cristian e în sferturi la Livesport Praga
Jaquelin Cristian e în sferturi la Livesport PragaProfimedia
Jaqueline Cristian a învins-o pe columbianca Emiliana Arango, 181 WTA, cu 6-4, 6-3, și s-a calificat în sferturi de finală la turneul de la Praga. Pentru calificarea în “sferturi” la Praga, Jaqueline Cristian și-a asigurat 60 de puncte în clasamentul WTA și 6.418 dolari.

Jaqueline Cristian a trecut de Arango mai greu decât o arată scorul. Primul set a fost unul cu răsturnări de situație și cu break-uri succesive.

Jaqueline și-a pierdut serviciul de două ori, dar din fericire adversara ei a ratat aceste game-uri de trei ori.

Românca a fost totuși jucătoarea mai agresivă și a câștigat setul cu 6-4.

Jaqueline a profitat în debutul setului al doilea de problemele de concentrare ale adversarei și s-a distanțat la 3-0.

De la 4-1, jucătoarea din Columbia a revenit. Arango a reușit un break la zero și s-a apropiat la 3-4.

Simțind pericolul, Jaqueline a forțat și a încheiat setul doi cu 6-3, după o partidă care a durat o oră și 31 de minute.

În runda următoare, Jaqueline Cristian va juca împotriva ucrainencei Kateryna Baindl, 98 WTA

„Livesport Prague Open” este un turneu pe suprafață hard, care  are loc în perioada 31 iulie - 6 august. Competiția este de categorie WTA 250, iar campioana en-titre este Marie Bouzkova, eliminată deja în primul tur chair de Jaqueline Cristian.