Jaqueline Cristian întoarce de la 0-1 și se califică în turul doi la Paris
Jaqueline Cristian (26 ani, 61 WTA), care a pierdut joi în sferturi la Iaşi, a obținut o victorie spectaculoasă, după două ore şi 35 de minute, în fața unei reprezentante a gazdelor.
Românca trebuia să joace inițial cu Elena Rybakina, numărul 4 mondial, dar aceasta a declarat forfait şi Garcia (30 ani, 25 WTA), cap de serie numărul 17, a înlocuit-o.
Jaqueline Cristian, debutantă la Jocurile Olimpice, a comis 7 duble greşeli, dar a făcut în total mai puține erori neforțate decât franțuzoaica, la primul lor duel.
Jaqueline Cristian, singura reprezentantă a României rămasă în cursă la simplu, după ce Irina Begu a fost eliminată de liderul mondial Iga Swiatek, iar Ana Bogdan de italianca Jasmine Paolini, numărul cinci mondial, va juca în turul secund cu un fost lider mondial, japoneza Naomi Osaka sau germanca Angelique Kerber.
Cristian va evolua şi la dublu feminin, alături de Ana Bogdan, adversarele din primul tur fiind japonezele Shuko Aoyama/Eni Shibahara.