Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

JE 2023: Victorii în optimi pentru Eduard Ionescu, Bernadette Szocs și Elizabeta Samara

Agerpres
Bernadette Szocs a dispus de cehoaica Hana Matelova cu 4-2
Bernadette Szocs a dispus de cehoaica Hana Matelova cu 4-2Profimedia
Multiplul campion european de juniori la tenis de masă Eduard Ionescu a reușit o victorie de senzație în fața valorosului jucător german Dimitrij Ovtcharov, cu scorul de 4-2 (7-11, 7-11, 14-12, 11-7, 12-10, 11-5), duminică, în optimile de finală ale probei masculine de simplu la Jocurile Europene de la Cracovia - Malopolska (Polonia).

Ovtcharov, numărul 12 mondial, are în palmares șase medalii olimpice, două de argint și patru de bronz.

Eduard Ionescu va juca, luni, în sferturi contra francezului Felix Lebrun.

La simplu feminin, Bernadette Szocs și Elizabeta Samara s-au calificat și ele în sferturi. Bernadette Szocs a dispus de cehoaica Hana Matelova cu 4-2 (11-9, 12-10, 8-11, 10-12, 11-3, 15-13), iar Elizabeta Samara a învins-o pe croata Ivana Malobabic cu 4-0 (11-3, 11-6, 11-2, 11-8).

În sferturi, luni, ambele românce vor înfrunta reprezentante ale Germaniei, Bernadette Szocs va primi replica Ninei Mittelham, iar Elizabeta Samara o va întâlni pe Ying Han.

În semifinalele probei de dublu mixt, Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs au fost învinși de maghiarii Nandor Istvan Ecseki/Dora Csilla Madarasz cu 3-0 (11-9, 11-6, 11-6). Ionescu și Szocs vor juca luni pentru medaliile de bronz, contra perechii spaniole Alvaro Robles/Maria Xiao.

Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu au câștigat argintul în proba de dublu mixt la Jocurile Europene din 2019, de la Minsk.