Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Julien Alfred, campioana olimpică surpriză de la 100 m feminin

Agerpres
Julien Alfred, campioana olimpică surpriză de la 100 m feminin
Julien Alfred, campioana olimpică surpriză de la 100 m femininProfimedia
Sprintera Julien Alfred, o atletă cvasinecunoscută din Santa Lucia, a reuşit să producă o mare surpriză şi să câştige proba feminină de 100 de metri, sâmbătă seara, la Jocurile Olimpice de la Paris, în fața principalei favorite, americanca Sha'Carri Richardson, transmit agențiile internaționale de presă.

Alfred (23 ani) oferă astfel insulei caraibiene prima medalie olimpică din istorie.

Julien Alfred s-a impus cu timpul de 10 sec 72/100 pe o ploaie diluviană pe Stade de France, în timp ce Richardson a fost înregistrată în 10 sec 87/100, podiumul fiind completat de altă americancă, Melissa Jefferson, în 10 sec 92/100.

Legendara atletă jamaicană Shelly-Ann Fraser-Pryce a declarat forfait înaintea semifinalelor.

Sha'Carri Richardson (24 ani), campioana mondială en titre, ratează din nou titlul olimpic, după ce în 2021 o scurtă suspendare pentru un test pozitiv la marijuana a împiedicat-o să participe la Jocurile de la Tokyo.

Clasament finală
Clasament finalăFlashscore

Julien Alfred a obținut o medalie de argint în proba de 100 metri la Jocurile Olimpice ale Tineretului din 2018.

Fostă vedetă a Universității din Texas, Alfred se antrenează cu Edrick Floreal, alături de britanica Dina Asher-Smith şi de irlandeza Rhasidat Adeleke, pretendentă la podiumul probei de 400 m.

Clasată pe cinci la Mondialele din 2023 la 100 metri, Alfred a devenit campioană mondială de sală la 60 m, în această iarnă, la Glasgow. Ea a ratat JO de la Tokyo din cauza unei accidentări la un ischiogambier.

Jamaicanele au ocupat tot podiumul olimpic în 2021, la Tokyo, dar niciuna dintre medaliate nu a putut să îşi apere şansele sâmbătă pe Stade de France.

Dubla campioană olimpică Elaine Thompson-Herah a ratat JO 2024, din cauza unei accidentări, Shericka Jackson a decis să se menajeze pentru 200 m, iar Shelly-Ann Fraser-Pryce, campioană olimpică în 2008 şi 2012, a declarat forfait înaintea semifinalelor.