Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Juventus, victorie categorică pe terenul Salernitanei

Dan Vasiliu
Vlahovic și Fagioli au colaborat la golul trei al lui Juventus
Vlahovic și Fagioli au colaborat la golul trei al lui JuventusAFP
Juventus Torino s-a impus cu 3-0 în deplasarea de la Salernitana și a urcat pe locul zece în clasament. Golurile au fost marcate de Vlahovic (26, 47) și Kostic (45).

După un început de partidă anost, fără multe ocazii de poartă, Juventus a deschis scorul la puțin timp după jumătatea primei reprize.

Miretti a fost faultat în careu de Nicolussi Caviglia, iar Dusan Vlahovic a transformat cu ceva emoții penalty-ul acordat, portarul mexican Ochoa ghicind colțul și fiind aproape de a atinge mingea.

Scorul primei reprize a fost stabilit chiar înainte de pauză când Rabiot a centrat în careul advers, Vlahovic a semiluftat, dar mingea a ajuns în cele din urmă la Kostic, care a reluat în plasă din apropierea careului de șase metri.

Imediat după reluare, Juventus a făcut 3-0. Fagioli a interceptat o pasă greșită în preajma careului advers și l-a lansat pe culoar pe Vlahovic, care a reluat puternic din prima pe lângă portarul Salernitanei.

Juventus a pus astfel capăt unei serii de trei meciuri fără victorie în Serie A și a urcat pe locul zece în clasament cu 26 de puncte. 

Salernitana a rămas pe 16, cu 21 de puncte, șapte mai mult decât primul loc retrogradabil ocupat în prezent de Verona. 

Statistica partidei Salernitana - Juventus
Statistica partidei Salernitana - JuventusOpta by StatsPerform/AFP

Mai multe statistici din Salernitana - Juventus pe Flashscore!