Kroos nu este interesat de un meci de retragere de la naționala Germaniei
"Am avut jocul meu de adio, la Madrid, într-un meci de campionat, deci nu a fost unul organizat pentru mine. Dar cumva s-a simțit ca unul, cel puțin ce au făcut fanii din el. Dar să se organizeze un alt joc de adio pentru mine acum, nu sunt genul de persoană care vrea ca toată lumea să vină doar pentru mine sau pentru ca eu sa fiu din nou în centrul atenției", a spus Kroos pentru portalul ran.de, într-un interviu publicat marți.
Kroos şi-a încheiat cariera după EURO 2024 din această vară, găzduit de țara lui. Mannschaft a organizat recent o ceremonie de rămas bun pentru mai mulți jucători care s-au retras, Manuel Neuer, Thomas Muller şi Ilkay Gundogan, înaintea meciului din Liga Națiunilor împotriva Olandei la Munchen, dar Kroos nu a fost prezent din cauza unei întâlniri la o academie de tineret.
Mijlocaşul s-a mutat la Real Madrid de la Bayern Munchen în 2014, câştigând de cinci ori Liga Campionilor, şi după sfârşitul carierei de jucător a decis să rămână în Spania.
Întrebat în ce condiții s-ar întoarce în Germania, Kroos a spus: "Anumite lucruri care probabil nu se vor întâmpla. De exemplu, vremea ar trebuie să se îmbunătățească. Va fi greu, cred. Până la urmă este o decizie de familie, nu o iau singur. Am o soție, am trei copii şi, în cele din urmă, este o decizie bună. Cred că ne-am simți ca acasă şi în Germania, dar există în prezent, câteva motive pentru care a trebuit să plecăm".