L'Equipe: Sadio Mané va lipsi de la Cupa Mondială
Cotidianul L'Équipe a anunțat că Sadio Mané va rata Cupa Mondială din 2022. Cauza o reprezintă o accidentare la tendon care ar necesita mai multe săptămâni de repaus.
Informația nu a fost confirmată încă în mod oficial, dar dacă se va adeveri, ar fi un dezastru pentru Aliou Cisse și naționala Senegalului.
Inițial, Bayern Munchen informase, prin intermediul antrenorului secund, Dino Toppmöller, că "Sadio Mané s-a lovit la picior", dar că nu este "nimic foarte grav și că participarea sa la Cupa Mondială nu este pusă sub semnul întrebării".
Mané a fost nevoit să părăsească terenul după primele 20 de minute. Echipa sa a câștigat cu 6-1 în fața lui Werder Bremen.
Atacantul este principala speranță a Senegalului la Cupa Mondială, unde va înfrunta Olanda în deschiderea Grupei A, pe 21 noiembrie, urmată de gazda Qatar și apoi de Ecuador.
Antrenorul lui Bayern, Julian Nagelsmann, afirma anterior că internaționalul african va fi supus unor controale medicale pentru a vedea care este mai exact problema.