Liga Națiunilor: Spania în control / Meci nebun în Polonia / Kosovo ține aproape de România
Marți, 15 octombrie
Spania - Serbia 3-0
Meci fără istoric pentru campioana europeană en-titre, care a deschis scorul încă din minutul 6 prin Laporte. Morata a ratat un penalty în repriza secundă, dar și-a luat imediat revanșa și a dublat avantajul ibericilor.
Scorul final a fost stabilit de Baena, la scurt timp după ce sârbii au rămas în inferioritate din cauza eliminării lui Pavlovic.
Scoția - Portugalia 0-0
Meci echilibrat la Glasgow, unde Portugalia lui Ronaldo nu a reușit să spargă lacătul ”cimpoierilor” lui McTominay, care obțin astfel primul punct în competiție. Lusitanii rămân, însă, lideri în grupă cu 10 puncte, urmați de Croația la trei lungimi distanță.
Polonia - Croația 3-3
Meciul serii s-a desfășurat fără doar și poate la Varșovia, unde gazdele au luat un avantaj rapid prin Zielinski, însă Croația a întors rezultatul prin trei goluri marcate în șapte minute.
Zalewski a redus din handicap chiar înainte de pauză, polonezii reușind egalarea în repriza secundă.
La oaspeți, portarul Livakovic a fost eliminat cu aproximativ un sfert de oră înainte de final.
Elveția - Danemarca 2-2
Elveția nu se regăsește în acest sezon al Ligii Națiunilor. După un parcurs bun la Euro, unde au fost eliminați de Anglia în sferturi la loviturile de departajare, elvețienii au bifat trei înfrângeri în primele trei meciuri din Ligă.
Abia în runda a patra au obținut primul punct, într-un meci în care au condus Danemarca de două ori.
Kosovo - Cipru 3-0
Principalii adversari ai României continuă să rămână în coasta tricolorilor. Kosovarii nu au făcut niciun pas greșit contra Ciprului, pe care au învins-o la scor de neprezentare. Al doilea gol al gazdelor a fost marcat de Krasniqi, fostul jucător al CFR Cluj și Rapid.
Irlanda de Nord - Bulgaria 5-0
Vecinii bulgari au fost demolați de Belfast de o echipă a Irlandei de Nord care a urcat pe primul loc în grupă. Scorul ar fi putut fi și mai drastic, dar VAR-ul i-a salvat pe bulgari de golul care ar fi completat setul.
Meciurile zilei
Spania vs. Serbia, 21:45
Spania a început această rundă de meciuri internaționale cu o victorie muncită, 1-0 în fața Danemarcei, preluând autoritar controlul asupra grupei sale din UEFA Nations League și sporindu-și șansele de a ajunge în sferturile de finală ale competiției.
O nouă victorie azi contra Serbiei ar confirma calificarea în sferturile Nations League a Spaniei, cu două meciuri înainte de final.
Între timp, Serbia pare să se lupte cu Danemarca pentru un loc în play-off, după victoria cu 2-0 contra Elveției.
Scoția vs. Portugalia, 21:45
Scoția nu are noroc în această ediție de Nations League. I s-a anulat un gol egalizator în prelungirile partidei cu Croația, condamnând-o la o a treia înfrângere consecutivă în Liga Națiunilor.
Adversara, Portugalia, e în extrema cealaltă a clasamentului, în frunte, cu 3 victorii. Antrenorul Roberto Martínez se așteaptă la o victorie facilă împotriva unei echipe clasate cu 44 de locuri sub Portugalia, care a marcat cel puțin de două ori în toate aceste victorii.
Partidele serii în Liga Națiunilor
Luni,14 octombrie
Belgia - Franța 1-2
După un ritm bun de joc și ocazii semnate în special de Openda și Trossard, belgienii nu au putut găsi golul nici măcar din penalty. Openda a căzut în careu după un duel cu Saliba, ceea ce a dus la acordarea unei lovituri de pedeapsă și implicit o șansă bună pentru belgieni de a intra în avantaj. Din 11 metri, Yuri Tielemans a avut o execuție foarte slabă, trimițând balonul peste poarta apărată de Mike Maignan.
O eroare comisă de Faes a dus la acordarea unui penalty pentru Franța, 10 minute înainte de pauză. Kolo Muani a transformat fără emoții, iar Les Bleus au intrat în avantaj.
Chiar la ultima fază din prima repriză, în minutul 45+4, Openda a înscris în cele din urmă pentru Belgia, cele două formații intrând la cabine la egalitate pe stadionul King Baudouin din Bruxelles.
În actul secund, Franța a punctat prin Kone, însă golul a fost anulat pe motiv de hands.
Avantajul Les Bleus avea să vină la scurt timp: Kolo Muani a făcut dubla cu o lovitură superbă de cap din suprafața de pedeapsă, după o centrare de calitate trimisă de Digne din flancul stâng.
În ultimul sfert de oră, francezii au fost nevoiți să evolueze în 10 oameni: Tchouameni a fost eliminat pentru al doilea galben în urma unui fault comis asupra lui Tielemans.
Cu toate astea, avantajul de pe tabelă s-a menținut tot în favoarea naționalei lui Deschamps, Les Bleus învingând Belgia pentru a treia oară în 2024.
Germania - Olanda 1-0
Eternul duel dintre cele două rivale a început într-o nouă manieră animată. După doar două minute de la fluierul de start, nemții au trimis mingea în plasă prin Jamie Leweling, jucătorul lui Stuttgart crezând că înscris chiar la debutul său în prima reprezentativă a Germaniei. Reușita nu a fost însă contorizată după câteva minute de consultări între centralul Vincic și asistenții din camera VAR, întrucât a fost stabilit faptul că Serge Gnabry s-a aflat în poziție de offside în momentul atacului.
Deschiderea de scor a venit în cele din urmă la jumătatea părții secunde. În urma unui corner, Leweling a reușit în cele din urmă să înscrie la debutul său în naționala Germaniei cu un șut superb din interiorul careului, decizând totodată și soarta partidei de la Munchen.
Italia - Israel 4-1
Deschiderea de scor pe Bluenergy Stadium din Udine a venit cu 5 minute înainte de pauză. Mateo Retegui a punctat din penalty pentru italieni.
La revenirea de la cabine, trupa lui Spalletti și-a majorat avantajul după golul semnat de stoperul lateral Giovanni Di Lorenzo (54).
La scurtă vreme, israelienii au reușit să puncteze împotriva Italiei, după ce în urmă cu patru zile au înscris și cu Franța. Mohammed Abu Fani (66) a redus din diferență pentru trupa lui Ran Ben Shimon.
Spectacolul a continuat la Udine, acolo unde Davide Frattesi (73) a stabilit din nou un avantaj de două goluri în favoarea Squadrei Azzurra.
Asaltul italienilor a continuat: Di Lorenzo a făcut dubla în minutul 80.
În celelalte partide care au început de la ora 21:45:
Islanda și Turcia au oferit un meci realmente spectaculos, în care am avut parte de două penalty-uri pentru oaspeți, dintre care doar unul a fost transformat de Calhanoglu. După ce au condus la pauză cu 1-0, islandezii au pierdut cu 2-4.
Cehia și Ucraina au terminat la egalitate, scor 1-1.
Țara Galilor a învins la limită Muntenegru, 1-0.
Suedia s-a impus în Estonia, scor 0-3.
Ungaria câștigă în Bosnia cu 0-2.
Rezultalte din primele două partide care au început de la ora 19:45 -
Georgia - Albania 0-1
Azerbaidjan - Slovacia 1-3
Meciurile zilei în Liga Națiunilor:
Austria - Norvegia 5-1
Austria câștigă partida cu Norvegia clar, reușind să înscrie nu mai puțin de 5 goluri!
Norvegia lui Haaland nu a existat în acest meci, încasând primul gol încă din minutul 8 al partidei prin Arnautovic. Norvegienii au reacționat și au egalat prin Sorloth în minutul 39, acesta fiind și singurul gol al meciului pentru ei. Cele două echipe au intrat la vestiar la egalitate, iar șansele erau împărțite.
A doua repriză lucrurile au stat total diferit. Austria a făcut instrucție cu norvegienii. Arnautovic a reușit dubla în minutul 49, moment în care a înscris din penalty. Lienhart și-a trecut și el numele pe tabela de marcaj (min. 58), după care Posch a făcut 4-1 (min. 62). Gregoritsch a stabilit scorul final de 5-1 (min. 71), iar austriecii obțin cele trei puncte.
Astfel, Norvegia ocupă primul loc în clasament, Austria vine pe 2, iar Slovenia coboară pe 3, toate având același număr de puncte, 7, dar golaveraj diferit.
Kazakhstan este codașa grupei, cu numai un punct.
Echipele de start
Grecia - Irlanda 2-0
Grecia continuă parcursul perfect din Liga Națiunilor. După victoria uimitoare cu Anglia, grecii au învins și Irlanda. Bakasetas a fost cel care a deschis scorul în minutul 48 al partidei, în timp ce Mantalos a închis tabela în minutul 90+2, iar formația antrenată de Jovanovic obține punctele.
Așadar, Grecia se află pe primul loc, cu 12 puncte. Pe locul vine imediat Anglia, 9 puncte, iar Irlanda ocupă locul trei, cu trei puncte, în timp ce Finlanda se află pe ultima poziție, cu 0 puncte.
Echipele de start
Insulele Feroe - Letonia 1-1
Dario Šits a marcat primul său gol pentru echipa națională la doar a doua sa apariție pentru Letonia, ajutându-și echipa să obțină un rezultat de 1-1 împotriva Insulelor Feroe, asigurându-se astfel că oaspeții rămân deasupra gazdelor în clasamentul UEFA Nations League.
Echipele de start
Finlanda - Anglia 1-3
Anglia se pare că și-a revenit după surpriza produsă etapa trecută, atunci când a fost învinsă de Grecia, scor 1-2.
Englezii au început bine meciul, cu Grealish care a deschis scorul în prima repriză (min. 18). Formația antrenată de Carsley a intrat cu avantaj la vestiare.
A doua repriză a adus ceva mai multă acțiune în teren. Alexander-Arnold a înscris pentru 2-0 în minutul 74 al partidei, iar Declan Rice a majorat avantajul în minutul 84, înscriind pentru 3-0.
Finlanda a înscris golul de onoare pe final, în minutul 87, dar nu au mai avut puterea de a întoarce rezultatul. Astfel, Grecia rămâne lider în clasament, urmată de Anglia, ambele având câte 9 puncte. Irlanda are 3, în timp ce Finlanda ocupă ultima poziție, cu 0 puncte.
Echipele de start
Armenia - Macedonia de Nord 0-2
Macedonia de Nord a început tare încă din primele minute. Echipa a avut un gol anulat în minutul 6, când VAR-ul a dictat poziție de ofsaid. Cu toate acestea, Macedonia de Nord a reușit să obțină victoria.
Miovski a deschis scorul în repriza a doua în minutul 72, iar Alimi a dublat avantajul și a închis tabela pe final, în minutul 85.
În urma acestui rezultat, Macedonia face zece puncte, la 6 distanță față de locul doi, acolo unde se află Armenia.
Echipele de start
Liechtenstein - Gibraltar 0-0
Liechtenstein și Gibraltar au remizat 0-0 în Liga Națiunilor, Grupa D1, pe Rheinpark Stadion din Vaduz, ceea ce înseamnă că "Los Llanos" sunt neînvinși în ultimele șase meciuri împotriva echipei "Blue-Reds" (3 victorii, 3 egaluri).
Partida a fost arbitrată de românul Horațiu Feșnic, iar acesta a acordat un cartonaș roșu în minutul 93 pentru Gibraltar și a dictat penalty pentru Liechtenstein. Cu toate acestea, Hasler a ratat!
Echipele de start
Malta - Moldova 1-0
Teddy Teuma a marcat un penalty în minutul 87 pentru a menține vie speranța Maltei de promovare, cu o victorie strânsă de 1-0 împotriva Moldovei în Grupa D2. Golul dramatic a pus capăt, de asemenea, seriei de cinci meciuri fără înfrângere a oaspeților în Liga Națiunilor.
Echipele de start
Kazakhstan - Slovenia 0-1
Slovenia și-a păstrat recordul intact împotriva Kazahstanului, înregistrând a patra victorie în patru confruntări directe, după ce a câștigat cu 1-0 pe Stadionul Central din Almaty. Această înfrângere lasă echipa kazahă în continuare în căutarea primului său gol în Grupa B3 a Ligii Națiunilor UEFA.
Echipele de start
Sâmbătă, 12 octombrie
Cipru - România 0-3
CITEȘTE AICI - Joc încântător! România lui Lucescu stabilește scorul serii în Nations League
Polonia - Portugalia 1-3
A fost o partidă în care Cristiano Ronaldo a punctat din nou, starul lusitan ajungând la o bornă de 11 goluri în acest sezon în toate competițiile, atât pentru națională cât și la nivel de club.
Tabela de scor a fost însă modificată în minutul 26 de Bernardo Silva.
În partea secundă, polonezii au ”punctat” de două ori, însă o dată în poarta greșită, prin Bednarek (88), Zielinski (78) fiind cel care a înscris golul de onoare pentru naționala lui Probierz care înregistrează al doilea eșec consecutiv în Grupa A1 condusă categoric de Portugalia.
Serbia - Elveția 2-0
Serie absolut de coșmar pentru Elveția lui Yakin, Țara Cantoanelor înregistrând cea de-a treia înfrângere la rând în Liga Națiunilor, competiție în care a înscris o singură dată în trei partide.
De cealaltă parte, sârbii lui Stojkovic s-au mai redresat după această primă victorie obținută într-o Grupă A4 condusă de Spania.
Autogolul lui Elvedi din finalul primei părți și reușita lui Aleksandr Mitrovic din partea secundă (min 61) au adus succesul gazdelor la Leskovac, acolo unde Breel Embolo a ratat din 11 metri pentru elvețieni cu aproximativ 20 de minute înainte de final.
Spania - Danemarca 1-0
Ne-am fi așteptat la mai multe goluri între Spania și Danemarca, în duelul primelor clasate în Grupa A4 condusă de iberici.
Pe Estadio Enrique Roca din Murcia, golul de trei puncte a fost înscris de Zubimendi, cu 10 minute înainte de final.
Belarus - Irlanda de Nord 0-0
Bulgaria - Luxemburg 0-0
Prima repriză a fost una plină de intensitate, iar arbitrul sloven David Šmajc a arătat cartonașul galben de patru ori gazdelor și de trei ori oaspeților. Cu toate acestea, niciuna dintre echipe nu a reușit să valorifice ocaziile create din numeroasele faze fixe în zonele de atac, din cauza unei suprafețe de joc slabe de la Stadionul Hristo Botev, care a provocat multe dificultăți.
A doua repriză a mai dus câte două cartonașe galbene de echipă, dar tabela nu s-a schimbat, iar cele două echipe au obținut câte un punct.
Bulgaria conduce în Grupa C3 a Ligii Națiunilor UEFA, după ce a înregistrat un rezultat de 0-0 cu Luxemburg la Plovdiv. Această egalitate menține echipa Bulgariei neînvinsă în actuala campanie, în timp ce oferă oaspeților lor primul punct din această ediție a competiției.
Echipele de start
Croația - Scoția 2-1
Scoțienii au început bine încă din prima repriză, Christie reușind să deschidă scorul în minutul 33. Bucuria a ținut doar trei minute, Matanovic aducând egalarea pentru croați, în minutul 36. Cele două echipa au intrat la vestiare la egalitate.
În a doua repriză, Kramaric a înscrie pentru 2-1 iar Croația a preluat conducerea. Cu toate acestea, scoțienii nu s-au lăsat și au încercat să egaleze. Adams a reușit să înscrie în prelungiri, minutul 90+5, dar VAR-ul a intervenit și i-a salvat pe croați.
Astfel, echipa antrenată de Dalic obține cele trei puncte și acumulează șase în total, la egalitate cu Portugalia lui CR7, care ocupă primul loc în clasament.
Echipele de start
Lituania - Kosovo 1-2
Kosovo a reușit să obțină cele trei puncte în partida cu Lituania, iar acum echipa kosovară este la egalitate de puncte cu România, care va întâlni, de la 21:45, Cipru.
Meciul a început bine pentru Kosovo. Zhegrova a fost cel care a deschis scorul în minutul 20 al partidei. Lituanienii au înscris și ei, dar golul le-a fost anulat în urma unei intervenții a VAR-ului: a fost ofsaid la Gineitis.
În cea de-a doua repriză, Krasniqi, proaspăt intrat în minutul 59, a reușit să înscrie pentru 2-0 chiar 6 minute mai târziu (min. 65).
Finalul a fost cu emoții pentru kosovari. Golubickas a redus din diferență în minutul 84, dar nu a mai contat. Meciul s-a terminat 2-1, iar Kosovo are șase puncte în această grupă.
Echipele de start
CITEȘTE ȘI - Alex Pașcanu și Victor Dican nu au fost opriți de Lucescu în lot pentru Cipru - România
VEZI ȘI - România - Cipru, un meci cu un stadion pe jumătate plin de români, anunță FRF
Vineri, 11 octombrie
Ungaria - Olanda 1-1
Olandezii s-au instalat la conducerea partidei încă din primele minute. Părea că este doar o chestiune de timp până ce batavii vor marca, însă planurile lor au fost date peste cap la puțin după jumătate de oră.
Atacantul lui Galatasaray, Roland Sallai, a deschis scorul în minutul 32. Zsolt Nagy a centrat perfect pe colțul lung, de unde Sallai a marcat din cădere.
În ciuda unei posesii covârșitoare, de 84%, Olanda nu a reușit să marcheze și ungurii au intrat în avantaj la vestiare.
Repriza secundă s-a desfășurat după același scenariu, Ungaria nereușind să țină de minge mai mult de 20%. Pe măsură ce timpul trecea, olandezii au devenit tot mai nervoși, iar căpitanul Virgil van Dijk a fost eliminat în minutul 79.
Deși în inferioritate numerică, raportul de forțe nu s-a schimbat, olandezii atacând în continuare cu toate liniile. În minutul 83, Dumfries a reușit să restabilească egalitatea în urma unei faze fixe. Gakpo a centrat perfect, iar fundașul lui Inter a marcat cu o lovitură de cap.
Ultimele minute le-au aparținut maghiarilor, care au reușit să țină de minge, însă fără să profite de superioritatea numerică. Ungaria rămâne astfel fără victorie după primele trei etape.
Bosnia și Herțegovina - Germania 1-2
Deniz Undav a făcut dubla într-un interval de doar șase minute (min. 30 și 36) și a adus un avantaj liniștitor pentru naționala Germaniei. Nemții au dominat partida și au reușit să mai înscrie încă două goluri, ambele însă anulate după consultarea VAR.
În minutul 78, Edin Dzeko, în vârstă de 38 de ani, a reușit să reducă din avantaj și Bosnia & Herțegovina a reintrat în meci. Germanii nu au avut probleme pe final de meci și s-au instalat în fruntea clasamentului.
Ucraina - Georgia 1-0
Turcia - Muntenegru 1-0
Slovacia - Suedia 2-2
În primul meci al zilei, Estonia a trecut cu 3-1 de Azerbaijan, într-un meci din Grupa 1 a Ligii C.
Program vineri, 11 octombrie
Joi, 10 octombrie
În primele două partide ale serii, care au început de la ora 19:45, Moldova a învins Andorra cu 2-0 în Grupa D2, în vreme ce Macedonia de Nord s-a impus categoric în deplasarea de la Letonia, 0-3 în în Grupa C4.
Italia - Belgia 2-2
Un start furtunos de partidă pe Olimpico din Roma, acolo unde o primă acțiune de atac a dus și la deschiderea scorului pentru Squadra Azzurra. O centrare perfectă a lui Dimarco din flancul stâng l-a găsit într-o poziție favorabilă pe Andrea Cambiaso, jucătorul lui Juve profitând de o indecizie a stoperului De Cuyper.
O nouă acțiune frumoasă a dus la marcarea golului pentru italieni, de această dată prin Retegui, care a profitat de o minge respinsă în primă fază de Casteels.
În finalul primei părți, Pellegrini, decarul Italiei, a fost eliminat în urma analizei VAR pentru un fault dur comis asupra lui Theate.
A fost o dublă lovitură pentru gazde, care au primit un gol superb de la De Cuyper din faza fixă rezultată în urma faultului lui Pellegrini. Stoperul belgian a înscris primul său gol la echipa națională.
În 10 oameni, elevii lui Spalletti au rezistat până aproape de jumătatea părții secunde, atunci când Trossard a adus egalarea pentru Diavolii Roșii.
Israel - Franța 1-4
Deschiderea de scor a venit destul de rapid și la Budapesta, acolo unde Franța, fără Mbappe și Kante, a punctat în minutul 7 prin Camavinga, mijlocașul profitând de o eroare a portarului Glazer.
La jumătatea primei părți, israelienii și-au răscumpărat greșeala atunci când Omri Gandelman l-a învins pe Maignan cu o lovitură de cap din interiorul careului. A fost nevoie de intervenția VAR pentru a se stabili că poziția jucătorului a fost la limită, ceea ce a făcut ca golul să fie validat.
Bucuria nu a durat însă decât patru minute, Christopher Nkunku reușind să înscrie primul său gol în tricoul naționalei Franței.
Franța s-a desprins în minutele de final ale partidei, când rezervele Guendouzi (87) și Barcola (89) au punctat pentru victoria clară a trupei lui Deschamps.
Anglia - Grecia 1-2
Fără accidentatul Harry Kane, Cei Trei Lei au mizat în atac pe Bellingham în rol de vârf.
Cu toate astea, unda de șoc a venit pe Wembley în startul părții secunde, atunci când Vangelis Pavlidis l-a învins pe Pickford pentru a-i duce pe greci în avantaj.
Minutele de final au fost realmente intense: după ce Vangelis Pavlidis a avut un gol anulat pentru offside, Bellingham a salvat onoarea englezilor, după ce fotbalistul lui Real Madrid a adus egalarea dintr-un assist venit de la Solanke.
Nu s-a încheiat însă cu scor de egalitate, grecii reușind să dea lovitura în prelungiri prin eroul Pavlidis, care s-a revanșat pentru golul anulat de VAR și a adus o victorie istorică pentru formația elenă.
Elevii lui Jovanovic i-au dedicat acest succes lui George Baldock, fostul stoper al lui Panathinaikos care a decedat la vârsta de 31 de ani.
Norvegia - Slovenia 3-0
Numit căpitan pentru Norvegia în absența accidentatului Martin Odegaard, Erling Haaland a răspuns așa cum știe mai bine, aducând avantajul echipei sale încă din minutul 7.
Reveniți de la cabine după pauză, vikingii și-au majorat avantajul pe tabelă prin celălalt jucător de atac, Alexander Sorloth (52).
Același Haaland a realizat apoi dubla în minutul 62.
În celelalte partide ale serii, Austria s-a distrat cu naționala statului Kazakhstan, scor 4-0.
Irlanda a învins în deplasare Finlanda cu 1-2, deși gazdele aveau la pauză 1-0, în vreme ce Insulele Feroe și Armenia au oferit un meci spectaculos cu 4 goluri, scor final 2-2.