Țările de Jos - Qatar 2-0. Olandezii se înscriu pe lista participantelor în optimi
Țările de Jos aveau nevoie de un singur punct pentru a avansa în grupă, împotriva unei echipe a Qatarului, deja eliminată de la CM și consfințită în istorie ca fiind țara gazdă cu cele mai slabe performanțe din toate timpurile.
Așa cum era de așteptat, Oranje a părut plină de avânt și și-a creat ocazii încă de la începutul partidei. Daley Blind a fost primul care l-a pus la încercare pe Meshaal Barsham, forțându-l să salveze de la mică distanță, în timp ce olandezii încercau să ajungă la nouă calificări din faza grupelor din tot atâtea participări postbelice.
Începutul în forcing a adus și primul gol, înscris Gakpo în minutul 26. Atacantul a pătruns în zonă, înainte de a găsi colțul din dreapta jos pentru al treilea său gol din turneu, devenind totodată primul jucător olandez care a marcat în trei meciuri din grupe în timpul aceleiași faze finale a Cupei Mondiale. Qatar nu a avut un răspuns pe măsură și se părea că nimic nu va opri vicecampionii din 2010 să treacă în forță în Grupa A.
A doua repriză a început în mod similar, Țările de Jos având nevoie de doar patru minute de la reluare pentru a decide soarta meciului. De data aceasta, Frenkie de Jong a fost cel care și-a trecut numele pe lista marcatorilor, înscriind totodată și primul său gol de la acest Mondial. Un șut al lui Depay a fost respins în față de portarul Barsham, însă mijlocașul de la FC Barcelona a introdus mingea în poartă, majorând astfel avantajul ”Portocalei Mecanice”.
Elevii lui Louis van Gaal au avut timp să mai înscrie un gol în poarta lui Barsham, dar VAR a intervenit pentru a anula finalizarea lui Steven Berghuis din cauza unei mingi atinse cu mâna de Gakpo. Totuși, nu a contat, deoarece Olanda s-a impus cu brio și a câștigat Grupa A, stabilind o întâlnire cu vicecampioana Grupei B, a cărei identitate va fi stabilită mai târziu în această seară.
Clasamentul Grupei A
Omul meciului desemnat de Flashscore: Cody Gakpo (Țările de Jos)
LIVE TEXT + PHOTO - Cele mai importante evenimente
Click aici pentru comentariu audio și statistici în Țările de Jos - Qatar
Min 90+6: Final de meci! Țările de Jos înving cu 2-0 pe Qatar și merg în etapa următoare de la Cupa Mondială!
Min 90+2: Berghuis șutează cu efect din partea dreaptă. Mingea lovește bara transversală.
Min 90: Se arată 6 minute suplimentare pentru această partidă.
Min 86: Pentru Țările de Jos intră Kenneth Taylor, în locul lui Frenkie de Jong.
Min 85: Schimbă și Qatar. Ies: Ismail Mohamad și Abdulaziz Hatem, intră Musaab Khidir și Ahmed Alaaeldin.
Min 82: Dublă schimbare la Țările de Jos: iese Gakpo, autorul primul gol, fiind înlocuit de Weghorst. De asemenea, Koopmeiners îl înlocuiește pe de Roon.
Min 80: Qatarezii semnează cea mai mare ocazie din această partidă. O minge trimisă în adâncime îl găsește în flancul stâng pe Assadalla. Atacantul trimite în fața porții, însă Noppert intervine bine și reușește să respingă.
Min 77: Aziz șutează pe poartă. Execuția este însă una modestă, astfel încât portarul Noppert reține cu ușurință.
Min 69: Golul este anulat. Rămâne 2-0 pentru Țările de Jos.
Min 68: Berghuis înscrie la prima atingere de balon. Golul este verificat pentru un posibil hands la Gakpo.
Min 66: Dublă schimbare pentru Țările de Jos: intră Berghuis și Janssen, ies Klaasen și Depay.
Min 64: Triplă schimbare la Qatar: ies Almoez Ali, Hassan Al Haydos și Madibo, intră Muntari, Boudiaf și Ali Asad.
Min 56: Abdelkarim trimite o centrare puternică pe jos, însă mingea nu se întâlnește cu niciunul dintre coechipierii săi.
Min 52: Ake vede primul cartonaș galben al partidei, după un duel aerian cu Ismaeel.
Min 49: Gool Țările de Jos! De Jong dublează avantajul la începutul reprizei secunde, după un șut al lui Depay respins de Barsham. Mijlocașul apare în fața porții și împinge balonul în plasă.
Min 46: Începe repriza secundă! Qatar are lovitura de start!
Min 45+3: Final de primă repriză! Țările de Jos conduc cu 1-0 pe Qatar.
Min 45: De la margine sunt arătate 3 minute suplimentare.
Min 40: Gakpo trage puternic peste poartă. Jucătorul este semnalizat în offisde.
Min 29: Ismail Mohammad trimite un șut pe poartă! Noppert reține cu ceva emoții.
Min 26: Gool Țările de Jos! Gakpo înscrie cel de-al treilea său la acest turneu final, cu un șut plasat din interiorul careului.
Min 26: Depay preia în careu și caută finalizarea. Șutul său este respins însă de un fundaș.
Min 24: Qatarezii continuă să preseze, Van Dijk respinge în corner o centrare bună trimisă de Afif.
Min 22: Acțiune bună a Qatarului. Țara gazdă obține un corner.
Min 19: Klaasen reia cu capul la colțul lung, dintr-un corner executat de Gakpo. Mingea nu a fost trimisă însă pe spațiul porții.
Min 15: Depay încearcă un semivoleu din interiorul careului. Mingea se duce însă departe.
Min 10: O incursiune periculoasă a lui Blind este oprită de defensiva qatareză. Centrarea mijlocașului de la Ajax este respinsă.
Min 4: Olandezii semnează și ei prima ocazie. Depay intră periculos în careu, iar Blind încearcă să finalizeze. Arbitrul a oprit însă jocul pentru o poziție de offside la Blind.
Min 3: Primul șut pe poartă este trimis de qatarezi. Hasan Al Haydos îl încearcă pe Noppert, însă portarul olandez reține cu ușurință.
Min 3: Dumfries este surprins într-o poziție de offside.
Min 1: Depay nu poate recepționa o minge venită de la Van Dijk în careul advers.
Min 1: Bakary Gassama a fluierat începutul de partidă. Olandezii încep de la mijlocul terenului.
Echipele de start
Țările de Jos: Noppert – Timber, Van Dijk, Ake – Dumfries, De Roon, Frenkie De Jong, Blind – Klaassen – Gakpo, Depay.
Qatar: Barsham – Mohammad, Pedro Miguel, Khoukhi, Hassan, Ahmed – Al Haydos, Madibo, Hatem – Almoez Ali, Afif.
Preview
Deși naționala Țărilor de Jos are nevoie doar de un punct în fața Qatarului pentru a trece de faza grupelor, selecționerul Louis van Gaal a declarat că echipa sa are multe lucruri de "îmbunătățit", după evoluția modestă din remiza 1-1 cu Ecuador.
Olandezii au marcat la singurul lor șut pe poartă în acel meci, o reușită mai degrabă întâmplătoare, iar Van Gaal a ținut să le reamintească jucătorilor săi că "calitatea adversarilor pe care trebuie să-i înfruntăm încă este la un nivel mult mai ridicat".
Doar un punct nu ar trebui să fie prea greu de obținut pentru o echipă olandeză care a pierdut doar unul din ultimele 25 de meciuri internaționale (18-6-1).
Asta ca să nu mai vorbim de faptul că ”Portocala mecanică” a terminat pe locurile doi și trei la ultimele două Cupe Mondiale, așa că va spera la o victorie care să-i asigure primul loc în grupă și o confruntare în optimi împotriva echipei de pe locul doi din Grupa B.
Qatar a avut o evoluție deosebit de slabă la acest turneu, cu două înfrângeri în faza grupelor, ceea ce i-a consolidat deja locul de cea mai slabă națiune gazdă din istoria de 92 de ani a competiției.
Managerul Félix Sánchez a fost inexplicabil de optimist după aceste înfrângeri, declarând că echipa sa nu ar trebui să fie catalogată drept "un eșec și o dezamăgire", dar ar putea stabili un alt record nedorit. Dacă va pierde din nou va fi prima națiune gazdă care termină învinsă în toate meciurile.
Echipa lui Sánchez are ceva experiență împotriva adversarilor europeni, după ce s-a alăturat celor cinci echipe din Grupa A a preliminariilor pentru Cupa Mondială într-o serie de meciuri amicale.
Qatar poate că a acumulat ceva experiență în aceste întâlniri, dar în contextul în care singurele lor victorii împotriva națiunilor UEFA au venit împotriva Azerbaidjanului și Luxemburgului, este greu de crezut că va termina turneul cu un rezultat pozitiv împotriva uneia dintre cele mai puternice naționale europene.
Jucători de urmărit: Olandezul Cody Gakpo este într-o formă extraordinară. Doar o singură dată nu a reușit să contribuie la gol în ultimele sale șapte apariții pentru club și națională (G2, Pd6) și a transformat în gol cele două șuturi ale sale de la acest turneu!
Indiferent ce se va întâmpla în această partidă, numele lui Mohammed Muntari va rămâne pentru totdeauna în cărțile de istorie ca fiind primul marcator al Qatarului la o Cupă Mondială, el reușind golul de onoare împotriva Senegalului, în întâlnirea precedentă.
Statistică interesantă: Doar unul dintre ultimele nouă meciuri internaționale ale Qatarului a avut o primă repriză fără goluri.
Trivia Cupa Mondială: Deși în prezent este permis, schimbul de tricouri a fost interzis oficial în 1986 de către FIFA pentru a împiedica jucătorii să își "arate pieptul" pe teren.