Liverpool se impune într-un meci tensionat pe Hotspurs Stadium prin dubla lui Salah
Egipteanul Salah a deschis scorul după 11 minute cu o finalizare precisă, în timp ce al doilea gol marcat chiar înainte de pauză, a fost un cadou primit de la Eric Dier, care a greșit o pasă cu capul către portar.
Tottenham a avut momentele sale bune, Ivan Perisic lovind bara în fiecare repriză, și a cerut penalty când Ryan Sessegnon a fost împins de Trent Alexander-Arnold în careu, dar arbitrul a considerat că nu se impune nicio sancțiune.
În a doua repriză, Spurs și-a îmbunătățit nivelul jocului, impulsionați înspre final și de revenirea lui Dejan Kulusevski după o accidentare. Impactul a fost instantaneu și la doar un minut de la intrarea în joc l-a servit pe Harry Kane, care a marcat cu un șut puternic la colțul lung.
Liverpool a gestionat bine presiunea din finalul meciului și a pus capăt unei serii de două înfrângeri în Premier League, ”Cormoranii” ocupând locul opt cu 19 puncte după 13 meciuri. Spurs a căzut pe locul patru cu 26 de puncte din 14 partide.
"Cred că am fost norocoși în prima repriză, am jucat destul de bine și am reușit să marcăm două goluri", a declarat Salah. "Am fi putut marca și în a doua repriză , dar am fost ghinioniști.”
"Ne-am descurcat bine pentru cele trei puncte. Este întotdeauna un adversar dificil. Mereu mă concentrez pentru a face diferența și am reușit acest lucru astăzi".
Liverpool a preluat conducerea când Salah a controlat o pasă de la Darwin Nunez în interiorul careului, s-a întors și a tras cu piciorul stâng în colțul din stânga portarului.
Patru minute mai târziu Spurs a fost aproape de egalare. Kane a pătruns pe dreapta și a centrat pentru Perisic, dar lovitura acestuia de cap a fost respinsă în bară de Alisson.
Salah a primit pe tavă al doilea său gol după 40 de minute de joc, când încercarea lui Dier de a redirecționa cu capul către propriul portar degajarea lui Alisson s-a transformat într-o pasă decisivă pentru egiptean, care a lobat elegant peste Lloris.
Perisic a lovit din nou bara în debutul reprizei secunde, iar intrarea lui Kulusevski în minutul 68 s-a făcut imediat simțită pe tabelă cu o pasă decisivă către Kane.
În ciuda asaltului final, inclusiv o lovitură de cap din apropiere a lui Rodrigo Bentancur, echipa lui Antonio Conte nu a putut să egaleze, iar ”Cormoranii” se întorc în Liverpool cu toate punctele.
"A fost povestea sezonului nostru de până acum - nu am jucat suficient de bine în prima repriză și am fost pedepsiți", a declarat atacantul englez Harry Kane.
"Am luptat până la final și știam că dacă vom înscrie o dată, vom putea forța egalarea, dar, din păcate, nu a fost așa și este dezamăgitor", a mai spus Kane.