Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Louis van Gaal a încheiat al treilea său mandat ca selecționer al Țărilor de Jos

Agerpres
Louis van Gaal a încheiat al treilea său mandat ca selecționer al Țărilor de Jos
Louis van Gaal a încheiat al treilea său mandat ca selecționer al Țărilor de JosProfimedia
Louis van Gaal, 71 ani, a încheiat oficial al treilea său mandat ca selecționer al echipei de fotbal a Țărilor de Jos, după ce a anunțat că nu va mai continua după Mondialul din Qatar pentru a se trata de un cancer la prostată.

Succesorul lui, anunțat de câteva luni de federația neerlandeză (KNVB), este Ronald Koeman, care a mai condus naționala între 2018 și 2020, și care urmează să-și preia postul de la 1 ianuarie.

”Ce aventură a fost. Mulțumim pentru tot. De trei ori managerul nostru. Mulțumim Louis”, a postat KNVB pe Twitter, alături de o fotografie a lui van Gaal, selecționer în trei perioade (2000-2001, 2012-2014, 2021-2022) și antrenor la cluburi precum Ajax, FC Barcelona, Manchester United și Bayern Munchen.

Van Gaal a anunțat în aprilie că urmează un tratament pentru un cancerul de prostată agresiv și a dezvăluit că nu va continua după Cupa Mondială.

După eliminarea echipei Țărilor de Jos de către Argentina, la loviturile de departajare, în sferturile de finală, van Gaal a confirmat din nou că va pleca.

”Nu voi continua la echipa națională. Acesta a fost ultimul meu joc. Am jucat douăzeci de meciuri și nu am pierdut niciunul''.

Van Gaal a înregistrat 40 de victorii în 63 de jocuri la cârma echipei Țărilor de Jos, un record. În ultimul mandat, el a avut un bilanț de 14 victorii și 6 egaluri, rezultatul contra Argentinei fiind considerat egal.

Cea mai bună performanță a sa este locul trei de la CM 2014 din Brazilia, când echipa Țărilor de Jos a învins Selecao cu 3-0 în finala mică, având jucători precum Dirk Kuyt, Arjen Robben și Robin van Persie.

În primul mandat al lui Koeman, selecționata Țărilor de Jos a fost finalista ediției 2019 a Ligii Națiunilor, iar între 2020 și 2021 a antrenat-o pe FC Barcelona.