Manchester United și Bayern Munchen se luptă pentru Verratti
Verratti , metronomul lui PSG pâna acum, a fost lăsat în afara echipei la primele meciuri din Ligue 1 în sezonul 2023/24. Internaționalul italian ar fi trebuit să ajungă la o înțelegere cu Al-Hilal în urmă cu ceva timp, dar, potrivit 90min, nu s-a ajuns la un consens, iar negocierile dintre cele două cluburi au intrat în impas.
L'Equipe și The Mirror scriu că United și Bayern ar putea profita de situație. Cei doi giganți europeni ar fi interesați de internaționalul italian, care este jucătorul lui PSG din 2012.
Diavolii Roșii au vizat și transferul lui Sofyan Amrabat de la Fiorentina. Cu toate acestea, pentru că a intrat pe pista Verratti, clubul de pe Old Trafford va renunța probabil la fotbalistul marocan.
Verratti, fotbalist originar din Pescara a jucat 37 de meciuri în culorile lui PSG în sezonul trecut. Înainte de a se transfera la campioana din Ligue 1, el a jucat în Serie B, la Pescara.