Mark Cavendish, cel mai mare sprinter din istorie, şi-a anunțat retragerea
"Duminică va fi ultima cursă din cariera mea în ciclismul profesionist", a scris sprinterul de 39 de ani pe contul său de Instagram, în ajunul celei de-a treia ediții a cursei intitulate "Tour de France Prudential Singapore Criterium".
"Ciclismul mi-a oferit atât de multe şi ador acest sport. Am vrut mereu să-mi las amprenta şi astăzi sunt pregătit să văd ce îmi rezervă viitorul capitol din viață", a adăugat Cavendish.
Profesionist din 2005, Mark Cavendish a câştigat 165 de curse, între care Campionatul Mondial din 2011. În iulie anul trecut, el a câştigat a 35-a etapă din Turul Franței, doborând recordul legendarului Eddy Merckx, la 16 ani după prima sa victorie în "Marea Buclă", în 2008.
Cavendish a câştigat 17 etape şi în Turul Italiei şi trei în Turul Spaniei. El mai are în palmares un "Monument" în palmaresul său, Milano-San Remo în 2009.
"Am fost foarte norocos să fac ce mi-a plăcut timp de 20 de ani şi pot să spun că am realizat tot ceea ce am putut face pe bicicletă", a adăugat actualul ciclist al echipei Astana.