Marko Dugandzic la al doilea hattrick consecutiv pe teren propriu. ”Nu vrem să ne oprim aici”
La fel ca în meciul precedent de pe teren propriu, cel cu Sepsi, omul meciului a fost Marko Dugandzic, care a fost, din nou, autorul unui hattrick.
Croatul a deschis scorul pentru giuleșteni în minutul 20, cu o reluare plasată din șase metri, a urcat avantajul la 3-0 în minutul 55, după ce Popa a respins un balon în fața porții, și a mărit scorul la 4-0, în minutul 82, după același scenariu: singur, din zona careului mic, trimițând balonul în plasa adversă.
Cu aceste trei goluri, fostul jucător al lui CFR Cluj a ajuns la cota 15, și l-a depășit pe atacantul celor de la FCSB, Andrea Compagno, în clasamentul golgheterilor.
”A fost o seară fantastică pentru mine și pentru echipă. În fiecare meci ne dorim să câștigăm, dar acesta a fost fantastic. Cred acest gol primit în ultimele minute nu este tocmai ceea ce ne așteptam, dar am marcat patru goluri. Suntem aproape de obiectiv.
Din prima zi în care am venit aici suporterii s-au comportat cu mine ca și cum aș fi fost aici de mult timp. Vreau să le mulțumesc pentru tot ce au făcut pentru mine și pentru echipă. Este fantastic de fiecare dată când marchez, când câștigăm. Sper să o ținem tot așa.
Nu mă gândesc prea mult la titlul de golgheter. Eu vreau să dau tot ce am mai bun, să rămân sănătos, să-mi ajut echipa. Așa cum am făcut astăzi, am dat ce aveam mai bun, echipa a jucat bine și am marcat trei goluri. De aceea, nu pun prea multă presiune pe mine, să fiu primul. Vreau să luăm meci cu meci și să continui așa”, a declarat fotbalistul, la finalul partidei cu FC Voluntari.
Dugandzic a ajuns la Rapid în vara anului trecut, în schimbul sumei de 400 de mii de euro plătită către CFR Cluj.