Messi, cel mai bun jucător al Cupei Mondiale. Mbappe, golgheterul competiției
Mbappe a marcat două goluri din penalty și unul din acțiune, cu un șut superb din interiorul careului, care avea să trimită partidă în prelungiri, ajungând la un total de 12 goluri în întreaga competiție.
El l-a devansat pe starul argentinian Lionel Messi, care a marcat el însuși de două ori în finală, și a încheiat Cupa Mondială cu șapte goluri.
Argentina a câștigat finala cu 4-2 la penalty-uri, după ce meciul s-a încheiat 3-3 după prelungiri.
Messi, care a avut un turneu final excepțional, a fost desemnat cel mai bun jucător al competiției.
El a doborât și recordul pentru cele mai multe prezențe la Cupa Mondială, jucând în finala de duminică, împotriva Franței, cel de-al 26-lea meci al său la această competiție.
Messi a fost titularizat pentru meciul de pe stadionul Lusail din Doha, Qatar, și a depășit recordul anterior de 25 de meciuri, deținut de germanul Lothar Matthaus.
Jucătorul originar din Rosario este primul argentinian care a participat la cinci Cupe Mondiale. De la ediția din 2010 încoace, el a fost prezent în fiecare dintre meciurile Argentinei la Cupa Mondială, inclusiv în 2014, când a ajutat-o să ajungă în finala din Brazilia.
În vârstă de 35 de ani, atacantul lui Paris Saint-Germain se bucură de cea mai productivă Cupă Mondială a sa.
Messi a reușit șapte goluri și trei pase de gol în șapte meciuri, reușita sa din victoria cu 3-0 în semifinala cu Croația făcându-l pe fostul star al Barcelonei să-l depășească pe Gabriel Batistuta în fruntea marcatorilor Argentinei la Cupa Mondială, cu 11 goluri.
Coechipierii săi, Enzo Fernandez și Emiliano Martinez, au primit trofeele care răsplătesc cel mai bun tânăr jucător al turneului, respectiv cel mai bun portar.