Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Messi și PSG s-ar fi înțeles. Superstarul ar urma să mai rămână un an pe Parc des Princes

Flashscore
Messi și PSG s-ar fi înțeles. Superstarul ar urma să mai rămână un an pe Parc des Princes
Messi și PSG s-ar fi înțeles. Superstarul ar urma să mai rămână un an pe Parc des PrincesProfimedia
Lionel Messi a ajuns la un "acord de principiu" pentru prelungirea contractul cu Paris Saint-Germain.

Messi se află în prezent în Argentina, pentru a se odihni, după ce a condus echipa lui Scaloni spre câștigarea celui de-al treilea titlu mondial pentru Argentina.

Jucătorul de 35 de ani și-a îndeplinit, în sfârșit, visul de a ridica o Cupă Mondială cu echipa țării sale, dar viitorul său la echipa club este momentan incert.

Actualul său contract cu PSG expiră la sfârșitul sezonului, președintele clubului, Nasser Al Khelaifi, confirmând că vor avea loc discuții pentru o eventuală prelungire a contractului la întoarcerea fotbalistului în Franța.

Totuși, potrivit jurnalistului BBC, Guillem Balague, între PSG și Messi s-ar fi ajuns deja la un acord, detaliile contractuale dintre cele două părți fiind aproape finalizate, septuplul câștigător al Balonului de Aur urmând a activa, în ianuarie, o clauză de prelungire a contractului cu PSG pentru încă 12 luni.

Dacă s-ar confirma, informația ar pune capăt zvonurilor din ultima perioadă privind o revenire a argentinianului la Barcelona.

Messi se va întoarce în Franța la începutul anului 2023. Superstarul va lipsi la primul meci al celor de la PSG de la reluarea sezonului, cel cu Strasbourg, de pe 28 decembrie.