Milan Skriniar a confirmat transferul său la PSG
Jucătorul în vârstă de 27 de ani se află în ultimele șase luni de contract în Italia și a refuzat oferta de prelungire a contractului în favoarea PSG, care a fost aproape de a-l aduce pe internaționalul slovac și în fereastra de transferuri din vară.
Întrebat dacă a semnat un contract cu PSG, Skriniar a răspuns direct: "Da, așa este, dar nu pot spune mai multe despre asta în acest moment".
PSG încearcă să-i convingă pe cei de la Inter să se despartă de fundașul central înainte de închiderea actualei ferestre de transferuri, dar echipa din Serie A este reticentă în a pierde un jucător cheie la jumătatea sezonului.
Mai mult, cele două cluburi par să nu se fi înțeles nici în privința banilor. Francezii ar fi vrut să plătească 10 milioane de euro pentru a-l avea pe Skriniar imediat, dar Inter ar fi cerut cel puțin 20 de milioane.
"Aștept un acord între cele două cluburi", a adăugat Skriniar.
Un posibil înlocuitor pentru Skriniar ar putea să fie Kalidou Koulibaly. Internaționalul senegalez nu a impresionat la Chelsea și este familiarizat cu campionatul italian, după mai multe sezoane petrecute în tricoul lui Napoli.