Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Mircea Lucescu şi-a amânat operația la şold pentru a nu afecta activitatea naționalei

Agerpres
Mircea Lucescu
Mircea LucescuČTK / imago sportfotodienst / Vlad Suheschi
Preşedintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, la finalul şedinței Comitetului Executiv, că selecționerul Mircea Lucescu trebuia să se opereze de coxartroză la şoldul drept în august, dar a amânat-o pentru finalul lunii octombrie pentru a nu afecta activitatea echipei naționale a României.

”Ştiam de acest lucru (n.r. - că se va opera în octombrie), am discutat de multe ori pentru că şi noi ne-am implicat în această situație medicală. Iar domnul Lucescu a luat în calcul cel mai bun moment pentru această operație pentru a nu fi afectată activitatea echipei naționale. Aşadar este un sacrificiu pe care l-a făcut în avantajul echipei naționale a României. În mod normal ar fi trebuit să se opereze la finalul lunii august, ceea ce ar fi pus în dificultate acțiunile naționalei din luna septembrie. Noi suntem la curent şi încercăm să sprijinim cât putem”, a spus preşedintele.

În ceea ce priveşte Liga Națiunilor, Burleanu a menționat că obiectivul României este o clasare care să îi asigure locul în urna a doua la tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale din 2026.

”Cu Cipru şi Lituania sunt două meciuri dificile pentru noi, mai ales că le jucăm în deplasare. Obiectivul nostru principal este ca rezultatele din Liga Națiunilor să ne asigure locul în urna a doua la tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale. Apoi, ne dorim să câştigăm grupa în Liga Națiunilor, iar al treilea obiectiv este de a folosi aceste meciuri pentru a pregăti campania de calificare la Cupa Mondială. Mă refer la definitivarea lotului, la relațiile de joc, dar şi abordarea tactică pe care stafful tehnic trebuie să o pregătească pentru calificarea la Mondial”, a afirmat el.

Complicat cu Ianis

Burleanu s-a arătat îngrijorat de situația lui Ianis Hagi de la Glasgow Rangers, acolo unde jucătorul român a fost trimis la echipa a doua a clubului pentru că nu a acceptat propunerea conducerii de diminuare a salariului.

”Ianis este un jucător cu un talent extraordinar, e un jucător pe care ne-am putut baza în momente cheie la nivelul echipei naționale. Îmi amintesc de meciurile cu Israel, cu Slovacia sau cu Lituania, în care Ianis a făcut diferența. Ne îngrijorează situația lui de la Rangers. Totodată suntem sigur că Ianis Hagi este un jucător atât de talentat încât singurul lucru de care ar avea nevoie este un mediu optim pentru a-şi pune în valoare talentul. Sperăm că acest lucru va fi posibil la Rangers, iar dacă nu, să sperăm că vom asista la un transfer atunci când acest lucru va fi posibil”, a precizat preşedintele.

Un posibil jucător de bază

În opinia lui Burleanu, Umit Akdag, component al naționalei U21, va face la un moment dat pasul către prima reprezentativă a României. Fundaşul cu părinți turci s-a născut în România unde a trăit până la 11 ani. El deține cetățenia română, dar şi pe cea turcă şi are dreptul să aleagă pentru care primă reprezentativă să joace.

”Umit Akdag (Toulouse FC) este un jucător de bază al echipei naționale Under-21 a României, selecționerul Daniel Pancu chiar l-a vizitat în aceste zile. Aşa că nu credem că poate fi vreun risc. Umit Akdag îşi doreşte să evolueze în continuare pentru naționala de tineret, iar când va fi pregătit ne dorim ca el să facă pasul la prima reprezentativă a României”, a explicat preşedintele FRF.