Mohamed Salah, lider solitar în clasamentul golgheterilor Ligii Campionilor
Cu cinci minute înainte de finalul meciului cu formația italiană SSC Napoli, neînvinsă de la debutul sezonului, Salah a profitat de mingea respinsă de portarul Alex Meret în picioarele sale, după o lovitură de cap a lui Darwin Nunez, înscriind primul gol în victoria 'cormoranilor' pe stadionul Anfield (2-0).
Grație acestei reușite, Salah l-a devansat cu un gol pe francezul Kylian Mbappe (6 goluri), care nu va evolua miercuri pentru Paris Saint-Germain în meciul cu Juventus de la Torino.
În spatele celor doi se află polonezul Robert Lewandowski (5 goluri), care a fost menajat de antrenorul său la meciul câștigat de FC Barcelona pe terenul formației cehe Viktoria Plzen (4-2), și norvegianul Erling Haaland (tot cu 5 goluri), aflat în recuperare după o accidentare la picior și care va rata meciul lui Manchester City cu Sevilla.
Iranianul Mehdi Taremi a profitat de aceste absențe pentru a urcat pe podiumul clasamentului golgheterilor, marcând al cincilea său gol european din acest sezon, în victoria obținută de FC Porto în fața formației Atletico Madrid (2-1).
Clasamentul golgheterilor Ligii Campionilor 2022-2023:
7 goluri: Salah (Liverpool)
6 goluri: Mbappe (Paris Saint-Germain)
5 goluri: Haaland (Manchester City), Lewandowski (FC Barcelona), Taremi (Porto)
4 goluri: Bellingham (Dortmund), Kudus (Ajax Amsterdam), Messi (PSG), Raspadori (Napoli), Sane (Bayern Munchen), Giovanni Simeone (Napoli)
3 goluri: Choupo-Moting (Bayern Munchen), Dzeko (Inter Milano), Joao Mario (Benfica), Kamada (Eintracht Frankfurt), Mane (Bayern Munchen), Mudrik (Şahtior Donețk), Darwin Nunez (Liverpool), Okafor (RB Salzburg), Rafa Silva (Benfica), Ferran Torres (FC Barcelona), Vinicius Junior (Real Madrid), Zielinski (Napoli)
...
Clasamentul all-time al marcatorilor din Champions League (din sezonul 1992/93 - tururile preliminare excluse):
1. Cristiano Ronaldo (Manchester United) 140 goluri
2. Lionel Messi (Paris SG) 129
3. Robert Lewandowski (FC Barcelona) 91
4. Karim Benzema (Real Madrid) 86
5. Raul 71
6. Andrei Şevcenko 59
7. Ruud van Nistelrooy 56
8. Thomas Muller (Bayern Munchen) 53
9. Thierry Henry 51
10. Filipo Inzaghi 50
...