Mourinho, savuros după meciul cu Fiorentina: ”Nu-l putem cumpăra, pur și simplu, pe Mudryk cu 100 de milioane”
Victoria giallorossilor a fost adusă de dubla lui Dybala din minutele 40 și 82, ambele reușite venind din pasa lui Tammy Abraham, dar și de eliminarea fundașului toscan Dodo, acesta primind al doilea avertisment încă din minutul 24.
Antrenorul romanilor, Jose Mourinho, a cerut mai multă calitate la echipa sa, în ciuda victoriei fără emoții.
"A fost un meci dificil, Fiorentina este o echipă foarte bună care știe să joace cu mingea chiar și în zece oameni. Noi ne-am apărat bine și am controlat jocul tot timpul, însă mi-aș dori ceva mai multă calitate și mai mulți oameni cu dorință de a avea mingea. Din punct de vedere tactic și emoțional, pot spune nu că e bine, ci foarte bine.
Cu mingea, însă, avem nevoie de mai multă calitate și încredere. Dar noi dăm tot ce avem. Adevărul este că după pauză de iarnă am jucat trei meciuri acasă, iar faptul că nu am luat gol ne dă speranțe, pentru că suntem o echipă care nu prea marchează”, a spus portughezul pentru DAZN.
Acesta a avut, însă, numai cuvinte de laudă pentru Paolo Dybala, autorul celor două goluri care au adus victoria aseară.
”Despre Paulo permiteți-mi să vă spun un lucru: la început a cerut să se întoarcă la 1 ianuarie. I-am spus: nu cred că vom câștiga fără tine împotriva Bolognei, aș vrea să te întorci pe 29. M-a sunat pe 27 ca să-mi spună că se va antrena pe 28. Este un băiat special”, a mai declarat Mourinho.
Tehnicianul giallorossilor a mai declarat că este o "minciună" să se spună că relația sa cu managerul general al Romei este una tensionată și spune că nu are niciun fel de așteptări legate de perioada de transfer.
"Nu mă aștept să vină nimeni. Directorul sportiv (Tiago Pinto n.r.) a fost foarte sincer și direct, a spus unele cuvinte pe care niciun antrenor nu vrea să le audă. Toți antrenorii ar vrea să audă doar că avem mulți bani pentru a cumpăra jucători. Este un vis pentru toți antrenorii. Sunt mai multe cluburi cu acest profil, dar nu și al nostru. Noi muncim, dăm totul cu calitățile pe care le avem. Pur și simplu trebuie să găsim o soluții, nu putem să-l cumpărăm pe Mudryk cu 100 de milioane de euro! Minte cine spune că aș avea probleme cu managerul. Există onestitate între noi”, a mai spus Mourihno.