Mutu, înaintea partidei cu Farul: ”Pentru noi începe play-off-ul, ne așteaptă 11 finale”
”Practic de mâine (sâmbătă) pentru noi începe play-off-ul pentru că întâlnim Farul, echipa de pe primul loc. Așa că de mâine încolo avem 11 meciuri ca 11 finale. Sperăm să câștigăm, abordăm meciul la victorie așa cum am făcut-o de fiecare dată”, a declarat Adrian Mutu.
”Nu e un meci ușor, dar vrem să câștigăm, bineînțeles. Am analizat meciul din tur, Farul e o echipă grea. Alibec este unul dintre cei mai buni atacanți din țară, așa cum este și Dugandzic. Bineînțeles că trebuie să fim atenți la el pentru că este periculos. Ioniță e suspendat pentru partida de mâine, mi-ar fi plăcut să-l avem cu noi, dar eu sper că acela care va intra în locul lui îi va suplini absența”, a mai spus tehnicianul.
După înfrângerea cu 0-1 din etapa precedentă cu FC Hermannstadt, Mutu a menționat că jucătorii săi trebuie să înțeleagă cât de important este să fie conectați din primul minut al partidelor.
”La meciul cu Hermannstadt la nivel tactic nu a fost nicio problemă, pentru că am dominat din toate punctele de vedere. A fost însă o problemă de atitudine în prima repriză. Concluzia este că dacă nu intrăm conectați, gata de luptă și de muncă din primul minut, orice meci se transformă într-unul foarte greu.
”Așa că de mâine încolo nu vom mai juca decât cu primele șase clasate, deci va fi greu fiecare meci. Trebuie să fim gata să ne sacrificăm și să luptăm până în ultimul minut”, a menționat Mutu.
Referitor la Marko Dugandzic, care a ratat un penalty în meciul cu FC Hermannstadt, tehnicianul a spus că ”Dugandzic este unul dintre cei care bat penalty-uri. Eu i-am spus și lui să mai schimbe pentru că e și el analizat așa cum sunt toți cei care bat penalty-uri. Așa că dacă ar diversifica puțin nu ar fi rău pentru el”.
Antrenorul a menționat că decizia de rejucare a partidei Sepsi OSK - FC U Craiova 1948, întreruptă pentru scandările xenofobe, este corectă.
”Nu contează cine merge în play-off. Dar dacă ar fi să am o preferință, aș vrea FC U Craiova pentru că e echipa pe care am antrenat-o. A fost o decizie bună și corectă rejucarea pentru ca să se dispute pe teren calificarea în play-off”, a mai spus tehnicianul giuleștean.
FC Rapid întâlnește formația Farul Constanța, sâmbătă, de la ora 20:30, pe Stadionul Central din cadrul Academiei ”Gheorghe Hagi” din Ovidiu, într-o partidă contând pentru etapa a 30-a a Superligii.