Nadal nu a stabilit o dată pentru revenirea sa, dar ştie că va juca din nou
"Când voi şti când voi juca din nou, voi fi primul care vă va spune", a declarat Nadal în fața presei, cu ocazia prezentării Clinicii de Tenis Teknon, negând astfel că a luat deja decizia de a se întoarce pe teren la viitoarea ediție a Openului Australiei, deşi nu exclude o astfel de posibilitate.
Campionul iberic a jucat ultimul său meci la acelaşi turneu de Mare Şlem de la antipozi, pe 18 ianuarie, când a fost învins în turul al doilea de americanul Mackenzie McDonald. De atunci, el a urmat un proces de recuperare după o leziune de gradul 2 la muşchiul iliopsoas de la piciorul stâng.
" Mă aflu într-o perioadă bună din viața mea"
"Sunt bine, mă antrenez, sunt fericit. Mă aflu într-o perioadă bună din viața mea. Până acum nu ştiam dacă voi mai jucat tenis din nou vreodată, iar acum, sincer, cred că da", a adăugat el.
Câştigătorul a 22 de trofee de Mare Şlem presupune, la 37 de ani, că va trebui să continue să joace cu dureri. "Dar, la cum mergeau lucrurile în urmă cu câteva luni, față de cum merg acum, cred că am făcut un pas înainte, fără îndoială, iar pentru mine este mult", a subliniat ibericul.
Ceea ce îi este însă clar lui Nadal este că nu va putea depăşi recordul de 24 de titluri de Grand Slam deținut de sârbul Novak Djokovic, pentru a deveni cel mai bun tenisman din istorie.
"Nu le voi depăşi, nu cred că sunt în această poziție. Trăiesc o realitate cu totul diferită, nu am mai jucat de un an, iar pentru mine succesul personal este menținerea entuziasmului de a o face din nou", a precizat el.
Rafael Nadal simte "că va fi foarte greu" să recupereze un nivel foarte ridicat de tenis, deşi ca întotdeauna, va încerca să-şi dea "o şansă".
"Dacă nu aş fi avut visul de a fi competitiv, nu aş fi făcut tot ce am făcut în ultimele luni şi efortul pe care trebuie să-l fac la vârsta pe care o am", a reflectat jucătorul spaniol.
El a recunoscut însă că este "o iluzie" pentru el să poată participa la Jocurile Olimpice de la Paris, din vara viitoare. Deşi ştie că mai sunt 'multe luni' până la marele eveniment polisportiv şi, de aceea, crede că este încă prea devreme pentru a-l considera un obiectiv real.