Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

NBA: LA Lakers, fără starul LeBron James, învingătoare în fața campioanei Golden State

Agerpres
LA Lakers, fără starul LeBron James, învingătoare în fața campioanei Golden State
LA Lakers, fără starul LeBron James, învingătoare în fața campioanei Golden StateAFP
Echipa Los Angeles Lakers, fără starul său LeBron James, accidentat, a reușit să pună capăt unei serii de trei înfrângeri consecutive, învingând cu scorul de 109-103 formația Golden State Warriors, sâmbătă la San Francisco, într-un meci din campionatul profesionist nord-american de baschet (NBA).

Duelul dintre cele două francize californiene s-a disputat fără cele două mari vedete ale lor, în condițiile în care nici Warriors nu a putut conta pe Stephen Curry, în continuare absent pe durată nedeterminată din cauza problemelor la genunchi.

Lakers s-a bazat în acest joc pe coordonatorul său german, Dennis Schroder, autorul a 26 de puncte, alături de japonezul Rui Hachimura (16 puncte) și de noul recrut D'Angelo Russell, adus de la Minnesota Timberwolves, care a reușit 15 puncte, 5 recuperări și 6 assist-uri.

Într-un alt meci disputat în Florida, Miami Heat s-a impus în deplasare, cu 107-103 după prelungiri, în fața formației Orlando Magic.

Jimmy Butler a ratat coșul victorios în timpul regulamentar, însă Heat a avut suficiente resurse pentru a învinge în prelungiri. Tyler Herro a înscris 23 de puncte, Jimmy Butler 22 de puncte și Gabe Vincent 20 de puncte.

Tot sâmbătă, James Harden a disputat primul său meci pe parchetul fostei sale formații, Brooklyin Nets, după transferul său la Philadelpia 76ers, anul trecut, la cerere sa.

El a reușit să înscrie 20 de puncte pentru Sixers, în ciuda fluierăturilor venite din tribune, ajutând-i pe oaspeți să se impună cu 101-98. Cel mai bun jucător al lui Sixers a fost Joel Embiid, autorul a 37 de puncte și 13 recuperări.

Pivotul sârb Nikola Jokic, dublu MVP în campionatul nord-american, a reușit al 20-a sa triplă-dublă din acest sezon (30 de puncte, 16 recuperări și 10 assist-uri), în partida câștigată în deplasare de echipa sa, Denver Nuggets, cu scorul de 119-105, în fața formației Charlotte Hornets.

Alte rezultate înregistrate în NBA:

Cleveland Cavaliers - Chicago Bulls 97-89

Atlanta Hawks - San Antonio Spurs 125-106

New York Knicks - Utah Jazz 126-120

Sacramento Kings - Dallas Mavericks 133-128, după prelungiri

Charlotte Hornets - Denver Nuggets 105-119

Washington Wizards - Indiana Pacers 127-113

Brooklyn Nets - Philadelphia 76ers 98-101