NBA: Meciuri pe muchie de cuțit. Doncic marchează 51 de puncte pentru Dallas.
Doncic a mai contribuit cu nouă pase decisive, șase recuperări, patru intercepții și un capac, într-o prestație de mare clasă pentru Mavericks în victoria cu 126-125 pe terenul celor de la San Antonio Spurs.
"Sunt epuizat", a spus Doncic la finalul partidei. "Apărarea noastră nu a fost grozavă. La final am reușit să blocăm câteva atacuri. Dar, am câștigat meciul și asta e tot ce contează".
Conducătorul de joc sloven în vârstă de 23 de ani a înscris ultimele puncte ale lui Dallas din două aruncări libere cu 4,1 secunde înainte de final, apoi a reușit să recupereze după ce Tre Jones a ratat aruncarea liberă care ar fi putut să egaleze scorul cu 2,1 secunde înainte de final.
A fost al treilea meci din ultimele cinci în care Doncic a reușit peste 50 de puncte, fiind liderul marcatorilor din NBA. El nu a putut explica, însă, care a fost secretul din spatele acestei serii extraordinare.
"Nu știu", a spus Doncic. "În unele meciuri fac dublaj la mine, în altele îmi permit să pătrund. Eu accept situația așa cum este și încerc să mă adaptez".
Antrenorul lui Spurs, Gregg Popovich, a glumit că obiectivul lui San Antonio a fost să îl țină pe Doncic la maximum 50 de puncte, după ce în victoria de marți a celor din Dallas, a înregistrat o triplă dublă cu 60 de puncte.
Christian Wood, care a adăugat 25 de puncte și șapte recuperări pentru Dallas, a declarat că ceea ce face Doncic este un efort demn de un posibil viitor MVP.
"Este incredibil", a spus Wood. "În cei șapte ani de când sunt în ligă, nu am văzut pe nimeni să facă ceea ce este el capabil să facă.
"Traversează o serie incredibilă. Joacă ca un MVP și este în mod clar unul dintre cei mai buni jucători din ligă".
Kyrie Irving, de la Brooklyn, a marcat 28 de puncte, iar Kevin Durant a adăugat 23 de puncte, pentru ca Nets să obțină o victorie cu 123-106 la Charlotte, extinzându-și seria de victorii la 11.
Nets și-a îmbunătățit recordul la 24-12 și a trecut pe locul doi în Conferința de Est, devenind doar al doilea club din acest sezon care ajunge la 24 de victorii.
LaMelo Ball a avut 23 de puncte și 11 pase decisive, în timp ce Mason Plumlee a adăugat 22 de puncte și 10 recuperări pentru Charlotte, care a are acum o linie de clasament 10-27.
La polul opus, Minnesota Timberwolves a suferit a șasea înfrângere consecutivă, un eșec surprinzător pe teren propriu cu 116-104 în fața celei mai slabe echipe din ligă, Detroit (10-29).
Bojan Bogdanovic a marcat 28 de puncte pentru Pistons, în timp ce Anthony Edwards a înscris 30 de puncte pentru o cauză pierdută.
Triplă dublă a lui Embiid
Joel Embiid a reușit a cincea triplă dublă din carieră, cu 16 puncte, 13 recuperări și 10 pase decisive în triumful lui 76ers cu 115-96 la Oklahoma City.
Tobias Harris a fost cel mai bun marcator al celor de la Sixers cu 23 de puncte, în timp ce Shake Milton a adăugat 18 puncte, iar De'Anthony Melton a avut 17 puncte pentru Philadelphia.
Ja Morant a marcat 32 de puncte și echipa gazdă Memphis Grizzlies a învins New Orleans cu 116-101. Neozeelandezul Steven Adams a reușit 21 de puncte pentru Memphis (22-13), care s-a apropiat la o victorie de liderul Conferinței de Vest, Denver Nuggets.
Zion Williamson a marcat 20 de puncte pentru Pelicans (23-13), care se află acum la jumătate de meci în spatele lui Denver.
Tyler Herro a înscris un coș de 3 puncte la finalul meciului pentru a oferi lui Miami o victorie cu 126-123 în Utah. Bam Adebayo a condus Heat cu 32 de puncte, în timp ce Herro a adăugat 29 pentru Miami.
Julius Randle a marcat 35 de puncte și a reușit 12 recuperări în victoria lui New York cu 108-88 la Houston, care a întrerupt o serie de cinci înfrângeri pentru Knicks.
Caris LeVert a marcat 23 de puncte și Cleveland Cavaliers a întrerupt o serie de trei partide fără victorie, depășind Chicago cu 103-102, DeMar DeRozan ratând o aruncare în ultima secundă care ar fi putut asigura victoria pentru Bulls.
Myles Turner a marcat 34 de puncte, Tyrese Haliburton a adăugat 24, iar Indiana Pacers s-a impus cu 131-130 în fața echipei vizitatoare Los Angeles Clippers. Paul George a marcat 45 de puncte pentru Clippers.