Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Noua stea a lui Juventus și-a prelungit contractul cu gruparea torineză

Noua stea a lui Juventus și-a prelungit contractul cu gruparea torineză
Noua stea a lui Juventus și-a prelungit contractul cu gruparea torinezăProfimedia
Fotbalistul Samuel Iling-Junior a semnat un nou contract cu Juventus, până în iunie 2025, și va trece oficial de la echipa de tineret la prima echipă.

Jucătorul în vârstă de 19 ani a impresionat în cele trei evoluții ale sale în tricoul lui Juventus.

Iling-Junior debutat la prima echipă a bianconerilor în octombrie, în victoria cu 4-0 în campionat împotriva lui Empoli, și a reușit deja să dea două pase de gol pentru ”Bătrâna Doamnă”, una dintre ele chiar în întâlnirea din Liga Campionilor contra portughezilor de la Benfica.

Juventus a confirmat luni, pe site-ul său oficial, că internaționalul englez Under-20 a acceptat noile condiții. Contractul anterior al lui Iling-Junior urma să expire la sfârșitul acestui sezon.

Iling-Junior a fost introdus în minutul 63 al amicalului cu Arsenal, din weekend, încheiat cu victoria torinezilor cu 2-0, și a creat faza din care italienii au marcat golul doi.

Iling-Junior a făcut parte din academia lui Chelsea înainte de a se alătura lui Juve, în septembrie 2020.