Noul selecționer al Țărilor de Jos vrea să revină la tacticile tradiționale
Koeman, care fusese desemnat ca succesor al lui Van Gaal încă de anul trecut, a fost prezentat oficial luni, în cadrul unei conferințe de presă, și a declarat că va alinia din nou o echipă cu patru fundași, în locul celor trei fundași centrali și doi fundași laterali pe care Van Gaal i-a preferat în ultimele 18 luni.
"În principiu, ne întoarcem la sistemul pe care l-am jucat înainte", a declarat Koeman, care a mai fost antrenor al Țărilor de Jos între 2018 și 2020, înainte de a pleca brusc la Barcelona.
"Voi schimba uneori formația, dar vom urma principiul de bază de patru apărători", a mai spus el.
Oficialii olandezi au fost nemulțumiți când Van Gaal a renunțat la tactica veche.
Van Gaal a insistat că aceasta era singura cale de a deveni campioni mondiali, dar Koeman a declarat că a simțit uneori, în timp ce urmărea Cupa Mondială din Qatar, că ar fi putut exista ceva mai multă flexibilitate în abordarea și configurația tactică a naționalei.
Luna trecută, selecționata olandeză a fost eliminată în sferturile de finală de către Argentina, care a câștigat în cele din urmă turneul.
Koeman, care împlinește 60 de ani în martie, a declarat că a discutat deja această problemă cu unii jucători. "Trebuie să îi întrebați pe ei ce cred despre asta", a spus el.
Întrebat dacă a vorbit cu Van Gaal despre viitorul naționalei, Koeman a spus: "Nu. Nu am făcut-o și nici nu mi se pare că era necesar. Am propriile mele idei și experiență. Nu cred că era nevoie".
Koeman a spus că obiectivul său este să câștige trofee, începând cu Liga Națiunilor din iunie. Țările de Jos vor fi gazda turneului final la care vor lua parte patru echipe, pe lângă naționala olandeză urmând să fie prezente Croația, Italia și Spania.
Primul său meci oficial, însă, va fi în preliminariile Campionatul European împotriva Franței, la Paris, pe 24 martie.