Oficial! FCSB confirmă despărțirea de Nicolae Dică
'Mulțumim, Nicolae Dică! FCSB și Nicolae Dică au reziliat marți, pe cale amiabilă, contractul pe care antrenorul în vârstă de 42 de ani îl semnase în luna iulie a acestui an. Alături de acesta, clubul a încetat raporturile contractuale și cu antrenorii secunzi Viorel Tănase și George Cotigă. Nicolae Dică a pregătit echipa noastră în 23 de partide oficiale în acest sezon (12 în Superliga, una în Cupa României Betano și 10 în preliminariile și grupele UEFA Europa Conference League), în care a obținut 9 victorii, 7 rezultate de egalitate și a pierdut de alte 7 ori. Acesta a reușit să califice echipa în grupele unei competiții europene după o pauză de cinci ani, tot el fiind la conducerea FCSB și în sezonul 2017-2018, când roș-albaștrii au ajuns până în primăvara europeană. Clubul nostru le mulțumește lui Nicolae Dică și colaboratorilor săi și le urează mult succes în continuare!', au anunțat reprezentanții FCSB pe pagina oficială de Facebook.
Antrenorul Nicolae Dică și-a anunțat, marți, colaboratorii și jucătorii, că va demisiona de la conducerea băncii tehnice a echipei de fotbal FCSB, au declarat, pentru AGERPRES, surse din cadrul grupării bucureștene.
După eșecul de luni seara, cu Universitatea Cluj, scor 1-2, Nicolae Dică a fost criticat de patronul FCSB, Gigi Becali, care a spus că nu intenționează să-l demită, dar așteaptă ca tehnicianul să renunțe la funcție.
FCSB ocupă în acest moment locul 7 în clasamentul Superligii, cu 20 de puncte, acumulate în 14 jocuri, având două meciuri amânate datorită prezenței în Europa Conference League.
Patronul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, marți, că regretă că nu îl poate numi la conducerea băncii tehnice pe Marius Croitoru, care a preluat formația FC Argeș, și că va negocia cu Ilie Poenaru și Andrei Prepeliță după plecarea lui Nicolae Dică.
Fostul fotbalist Nicolae Dică (42 de ani), care s-a făcut remarcat la Steaua ca jucător, se afla la cel de-al doilea său mandat ca antrenor la FCSB, el pregătind echipa bucureșteană în perioada 2017-2018.
Dică a preluat echipa de fotbal FCSB la finalul lunii iulie, când l-a înlocuit la conducerea tehnică a echipei roș-albastre pe Anton Petrea, reușind calificarea în grupele Europa Conference League.