Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Oficial - Hansi Flick, primul selecționer din istorie al Germaniei care este demis

Flashscore
Actualizat
Va fi demis Flick astăzi?
Va fi demis Flick astăzi?AFP
Germania l-a demis pe selecționerul Hansi Flick la doar nouă luni de la organizarea Euro 2024, după înfrângerea umilitoare de sâmbătă cu 4-1 în fața Japoniei, a anunțat duminică Federația Germană de Fotbal (DFB). Flick a devenit primul și singurul selecționer al Germaniei care a fost demis de la crearea postului, în 1926.

Conducerea Federației Germane de Fotbal a organizat duminică o conferință video pentru a discuta despre prestațiile echipei naționale în amicalurile de pregătire pentru Campionatului European de anul viitor, care va fi găzduit de Germania. 

Șefii fotbalul german au ajuns la concluzia că Hansi Flick nu este omul potrivit pentru a continua la cârma Die Mannschaft. 

Șeful Federației Germane de Fotbal, Bernd Neuendorf, a declarat că demiterea a fost "inevitabilă" după seria recentă de rezultate "dezamăgitoare" ale echipei.

Într-o declarație, Neuendorf a spus că "în perspectiva campionatului european din țara noastră, avem nevoie de un spirit de optimism și încredere", precizând că decizia a fost una dintre cele mai "dificile de până acum".

Völler, antrenor interimar

Selecționerul echipei Under-20, Rudi Völler, va fi la conducerea echipei marți în meciul amical cu vicecampioana mondială Franța. După aceea, DFB ar trebui să găsească o soluție cu nouă luni înainte de Campionatul European. Julian Nagelsmann este considerat favorit pentru a conduce echipa la Euro 2024.

Flick și-a preluat postul în august 2021 ca succesor al lui Joachim Löw și a început în forță, stabilind un nou record de opt victorii consecutive. Apoi, însă, a început declinul, care a culminat cu eliminarea din faza grupelor la Cupa Mondială din Qatar.

Picătura care a umplut paharul a venit sâmbătă când naționala Germaniei a fost umilită de Japonia cu scorul de 4-1, la Wolfsburg, într-un meci amical.

Aceasta a fost a patra înfrângere pentru echipa antrenată de Hansi Flick în ultimele cinci partide. Germania nu are decât o victorie, 2-0 cu Peru, și înfrângeri cu Belgia (2-3), Polonia (0-1), Columbia (0-2) și acum cu Japonia (1-4), după o eliminare rușinoasă de la Cupa Mondială din Qatar.

Leroy Sane (18) a marcat singurul gol al Mannschaft-ului, în timp ce pentru ”Samuraii albaștri” au înscris Junya Ito (11), Syase Ueda (22), Takuma Asano (90) și Ao Tanaka (90+2)

Fanii echipei gazdă au huiduit echipa germană la pauză, iar unii au scandat "Hansi afară" la finalul meciului.

Primul selecționer demis în istoria Germaniei

Germania a fost, din punct de vedere istoric, reticentă în a face schimbări drastice la postul de antrenor, niciunul dintre predecesorii lui Flick nefiind demis.

Numit în mai 2021, după ce Joachim Loew și-a încheiat mandatul de 15 ani, Flick a fost cel de-al 10-lea antrenor principal al Germaniei de la al Doilea Război Mondial încoace.

Flick a fost optimist după ultima înfrângere de sâmbătă, declarând reporterilor că "este convins de ceea ce facem" și că "vrea să continue" în funcția de conducere.

Duminică, la o sesiune de antrenament după eșecul cu Japonia, Flick le-a spus fanilor că "voi continua să lupt", dar a recunoscut că "multe lucruri sunt greu de prezis" în fotbal.

Voeller a declarat după meci că emoțiile erau prea mari pentru a lua o decizie imediată cu privire la viitorul lui Flick.

"Sugerez să ne adunăm și să ne gândim la asta", a spus Voeller, explicând că "suntem cu toții un pic în stare de șoc... o înfrângere ca asta doare".

Preluând interimatul în 2000, Voeller a antrenat Germania până în finala Cupei Mondiale din 2002, unde a pierdut cu 2-0 în fața Braziliei.