Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

OFICIAL! Thomas Tuchel a fost numit noul selecționer al Angliei

Actualizat
Thomas Tuchel
Thomas TuchelPA Wire via DPA / PA Images / Profimedia
Thomas Tuchel a fost numit noul selecționer al Angliei.

Germanul în vârstă de 51 de ani a semnat un contract pe un an și jumătate, cu data de start de la 1 ianuarie, care va dura până la sfârșitul Cupei Mondiale din 2026.

El devine al treilea manager străin care antrenează Anglia, după suedezul Sven Goran Eriksson și italianul Fabio Capello.

"Sunt foarte mândru că am primit onoare de a conduce echipa Angliei. Am simțit de multă vreme o conexiune cu fotbalul din această țară şi mi-a oferit deja nişte momente incredibile. Să am şansa de a reprezenta Anglia este un privilegiu imens, iar oportunitatea de a lucra cu acest grup de jucători speciali şi talentați este foarte atractivă", a declarat Tuchel, într-un comunicat.

Thomas Tuchel a fost numit noul selecționer al echipei Angliei miercuri, urmând să preia oficial funcția pe 1 ianuarie 2025.

Antrenorul german, în vârstă de 51 de ani, a fost liber de contract de la plecarea de la Bayern München la finalul sezonului trecut și îl succede pe Gareth Southgate. Tuchel devine astfel al treilea antrenor străin al naționalei Angliei, după Sven-Goran Eriksson și Fabio Capello.

Fost antrenor la echipe precum Chelsea, Borussia Dortmund, Paris Saint-Germain și Bayern München, Tuchel are un palmares bogat, exact ceea ce Federația Engleză (FA) caută pentru a pune capăt unei așteptări de 58 de ani pentru un nou titlu major.

Cu toate acestea, numirea sa a atras critici pentru lipsa de încredere a FA în antrenorii englezi pentru această poziție prestigioasă. Tuchel va fi asistat de Anthony Barry, un antrenor englez cu care a lucrat și la Bayern München.

Tuchel a câștigat titluri de campion cu PSG și Bayern, precum și Cupa Germaniei cu Dortmund, dar cel mai mare succes al său a venit în perioada în care a antrenat Chelsea. În 2021, el a condus echipa londoneză spre triumful în Liga Campionilor, doar la câteva luni după ce a preluat clubul. De asemenea, a câștigat Supercupa UEFA și Cupa Mondială a Cluburilor.

A fost demis de Chelsea în septembrie 2022, într-o mutare surprinzătoare din partea noilor proprietari ai clubului, care nu a dat roade.

Tuchel devine astfel succesorul permanent al lui Southgate, care a condus Anglia la două finale consecutive ale Campionatului European și a dus echipa în semifinalele și sferturile de finală ale Cupei Mondiale, în cele patru turnee majore la care a participat ca selecționer. Cu toate acestea, Anglia nu a mai câștigat un turneu major de fotbal masculin din 1966, când a triumfat în Cupa Mondială.

Mențiuni