Olandezul Depay nu vrea să mai continue la Barcelona
În vârstă de 28 de ani, Depay consideră că șefii vor să îl facă să părăsească clubul, nefiind mulțumit de felul în care este tratat, potrivit sport.es.
Depay nu a vrut să plece în vară de la Barça
În vară, conducerea Barcelonei i-a dat de înțeles lui Depay că își poate căuta o nouă echipă. Olandezul a refuzat însă să se transfere, iar de la acel moment prezența lui în primul 11 a fost tot mai rară.
Din ianuarie, atacantul mai are doar 6 luni de contract cu gruparea catalană.
”Depay s-a săturat de Barcelona”
"Situația lui sportivă este complicată și de neînțeles atât pentru el, cât și pentru cei din jur. Memphis este complet recuperat după accidentare și, în partidele în care a jucat în acest sezon cu Barça, s-a descurcat foarte bine. Ar putea juca în toate pozițiile ofensive, este un wild card perfect pentru Xavi, dar nu e folosit deloc, ceea ce îi creează multă frustrare", se arată într-o analiză publicată de sursa citată, într-un articol intitulat "Memphis Depay s-a săturat de Barcelona"
Vara trecută, Barcelona s-a întărit în ceea ce privește partea ofensivă, după sosirea lui Lewandowski, titular incontestabil în formația lui Xavi în ceea ce privește poziția de atacant central. De asemenea, transferul brazilianului Raphinha a cântărit destul de mult în ceea ce privește posibilitatea ca Depay să prindă primul 11, olandezul evoluând inclusiv pe poziția de extremă. Barcelona rotește destul de frecvent jucătorii de bandă, având ca variante Ferran Torres, Ousmane Dembele, Fati și Raphinha, ultimul sosit.
Xavi vrea ca nimeni să nu părăsească Barcelona în perioada de mercato
Recent, antrenorul Xavi a declarat că își dorește ca toți elevii săi să rămână la club, în ciuda faptului că pentru Barcelona ar fi o soluție bună să transfere un jucător rămas în ultimele luni de contract - cum este cazul lui Depay - și acesta să nu plece din postura unui jucător liber de contract în vara lui 2023. Având în vedere problemele financiare ale clubului, orice sumă este binevenită pentru Barcelona.
Totodată, în presă s-a scris faptul că pe adresa clubului catalan ar fi venit o ofertă de 20 de milioane de euro din partea celor de la Newcastle pentru Depay. Conducerea Barcelonei și Xavi au infirmat însă acest zvon.
În acest sezon La Liga, Depay a avut doar 2 apariții pentru Barcelona, pentru care a înscris un gol.