Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

AMA/WADA presează agenția rusă antidoping în cazul Valieva

Agerpres, Alex Mihei
Kamila Valieva a fost depistată pozitiv la testul antidoping în 2021, în timpul Campionatelor Rusiei
Kamila Valieva a fost depistată pozitiv la testul antidoping în 2021, în timpul Campionatelor RusieiAFP
Președintele Agenției Mondiale Antidoping (AMA/WADA), polonezul Witold Banka, a afirmat, joi, că organismul mondial își rezervă dreptul de a sesiza Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) după ce agenția rusă antidoping (RUSADA) a precizat recent că nu va mai comunica în cazul patinatoarei ruse Kamila Valieva.

'AMA/WADA este preocupată de întârzierea în cazul Kamila Valieva și a notificat RUSADA că dacă acest caz nu va fi rezolvat rapid, ea va uza de dreptul său de a sesiza direct Tribunalul de Arbitraj Sportiv', a scris pe Twitter președintele agenției mondiale.

RUSADA a anunțat pe 21 octombrie că nu va mai oferi detalii din ancheta privind-o pe Kamila Valieva. 'Toate informațiile privind acest caz, data audierii, acuzația, rezultatele sau alte detalii vor rămâne confidențiale', a scris RUSADA într-un comunicat dat publicității, adăugând că vrea 'să garanteze interesele' sportivei sale, care trebuie să fie 'o persoană protejată' ținând cont de vârsta sa (sub 16 ani la momentul izbucnirii scandalului de dopaj).

Agenția antidoping rusă (RUSADA) a anunțat, în luna septembrie, că ancheta în cazul testului pozitiv al patinatoarei Kamila Valieva, la trimetazidină, a ajuns în ''faza sa finală''.

Valieva a fost testată pozitiv în timpul Campionatelor Rusiei, în decembrie 2021, dar rezultatul a fost comunicat abia pe 8 februarie, la o zi după ce sportiva a ajutat echipa Rusiei să câștige medalia de aur la patinaj artistic la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing.

Cazul, care a fost complicat de faptul că Valieva avea 15 ani în acel moment, a afectat și mai mult imaginea Rusiei, distrusă de scandalurile de dopaj.

La șase luni după publicarea rezultatului testului, RUSADA a precizat că ancheta a ajuns la o concluzie.

Sportivii ruși au concurat la Beijing fără steag și imn din cauza unor sancțiuni legate de dopajul sistematizat.

Valieva a explicat testul pozitiv prin faptul că a luat din greșeală medicamentele de inimă ale tatălui său.

Suspendarea sa automată a fost ridicată de Comisia de disciplină a RUSADA, pe motivul că Valieva nu avea încă 16 ani, astfel că a putut concura în concursul individual feminin la Beijing, dar s-a clasat pe locul al patrulea, deși era favorită la aur.

În iunie, Federația Internațională de Patinaj (ISU) a votat ridicarea graduală a vârstei minime de competiție la seniori de la 15 la 17 ani.