Petrescu: „Dacă ne calificăm, ar fi iar un miracol făcut de CFR”
'Este al 14-lea meci în Europa din august până acum, e o cursă infernală pentru noi. Dar și pentru cei de la Ballkani, pentru că și ei tot atâtea au jucat în Europa. Suntem la mâna noastră, ar fi fantastic pentru fotbalul românesc, pentru clubul CFR Cluj, pentru fani, pentru că să te califici în primăvara europeană e foarte greu în ziua de azi. Mai ales că fotbalul românesc a luat-o în jos și nu mai avem deloc rezultate. Ultima oară în primăvară tot CFR a ajuns, când am jucat cu Sevilla. Dacă ne calificăm ar fi iar un miracol făcut de CFR în contextul problemelor din fotbalul românesc. În care nimeni n-are rezultate, dar toată lumea o critică pe CFR care joacă mâine cu calificarea pe masă', a spus tehnicianul.
'Ar fi fantastic, dar eu sunt conștient și realist. Nu uit că adversarii au dat 6 goluri în deplasare, deci o medie de 3 goluri pe meci în deplasare, cu Sivasspor și cu Slavia. Ei acasă n-au marcat, dar au făcut-o în deplasare de șase ori. Asta e forța lor. Au un joc de atac foarte bun. Va fi un meci foarte greu din toate punctele de vedere, cu o echipă tehnică care va veni aici să facă meciul vieții. Mai ales că au amânat meciul din campionat. Eu nu văd rostul de ce au amânat și nici de ce au acceptat cei de acolo pentru că ei nu mai au nicio șansă la calificare. Dar e clar că e meci important pentru ei', a adăugat Petrescu.
Acesta a menționat că își dorește victoria, chiar dacă aceasta va fi obținută printr-un gol înscris cu spatele în minutul 95.
'Ei au ceva probleme în apărare, începând cu minutul 75 au primit 6 din cele 10 goluri. Deci în ultimele 15 minute ei au cam cedat. E un mic detaliu, dar sper să profităm și noi de el mâine. Camora nu va fi mâine cu noi, deși ne-am fi dorit să avem căpitanul la cel mai important meci. El va reveni probabil după pauza competițională, deci va mai pierde cel puțin trei meciuri. În ultimul timp toate au fost împotriva noastră, penalty-uri inventate, accidentări... sperăm ca mâine să dăm gol cu spatele în minutul 95, să fie ceva și în favoarea noastră, ar fi timpul. Ar fi o încununare a anului 2022, să ne calificăm în primăvară după ce am câștigat și campionatul. Sper ca fanii să vină la stadion și să încerce să ne ajute până în ultima secundă a partidei', a explicat el.
Dan Petrescu a menționat că nu are timp să răspundă celor care îl critică în emisiunile televizate. 'Cei care își dau cu părerea despre mine au fost antrenori și s-au făcut de râs. Cei care îmi dau mie tactica acum s-au făcut de râs pe unde au fost și acum îmi dau mie sfaturi. Să se uite la CV-ul meu și după aceea să vorbească cineva de mine. Dar n-am timp de polemică acum, dar cei care s-au făcut de râs ca antrenori mai bine ar tace', a precizat Petrescu.
Meciul CFR Cluj - FC Ballkani are loc joi, de la ora 19:45, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, în Grupa G a Europa Conference League.