Petrolul anunță despărțirea de un jucător cu câteva ore înaintea meciului cu Univ. Craiova
Urmărește Petrolul - Univ. Craiova pe Flahscore, ora 15:30
De la revenirea fotbalului craiovean pe prima scenă din 2014, cele două echipe s-au mai întâlnit de șapte ori în principala competiţie internă, de două ori s-au impus prahovenii, celelalte cinci partide fiind câştigate de olteni.
Petrolul Ploiești are trei înfrângeri consecutive în campionat, însă acestea au venit în urma partidelor disputate cu primele clasate: Farul Constanța, CFR și FCSB.
"Întâlnim, din nou, o echipă din partea superioară a clasamentului, care își propune câștigarea campionatului. Chiar dacă s-a despărțit de mai mulți jucători în această iarnă, Universitatea are, în continuare, un lot foarte bun, iar pentru noi meciul va fi și mai greu și prin prisma faptului că avem mai mulți jucători indisponbili, suspendați sau accidentați. Nu putem alinia cel mai bun „11”, dar consider că jucând acasă, având suporterii alături, trebuie să ne luptăm până la final și să obținem un rezultat pozitiv. Cred foarte mult în băieți, trebuie să ne unim, să strângem rândurile și, cu siguranță, vor veni și rezultatele", a declarat Flori Pîrvu înaintea duelului cu Universitatea Craiova.
În partida din tur, oltenii s-au impus pe teren propriu cu 2-1.
Achim pleacă de la Petrolul
Cu doar câteva ore înaintea startului partidei, clubul ploieștean a anunțat că s-a despărțit de fundașul Cosmin Achim. Acesta a ajuns la Ploiești la începutul acestui an și a evoluat în 5 partide pentru Petrolul.
"FC Petrolul Ploiesti și jucatorul Cosmin Achim (27 ani) au ajuns la un acord privind încetarea raporturilor contractuale, fundașul central fiind cel care, din cauza unor probleme de natură personală, a solicitat rezilierea angajamentului încheiat cu clubul nostru", transmit reprezentanții clubului.