PL Etapa 15: Test dificil pentru Arsenal pe Stamford Bridge. Spurs vrea să profite de criza 'Cormoranilor'
Cu doar două meciuri de campionat rămase înainte de pauza pentru Cupa Mondială, Arsenal este liderul surpriză, cu două puncte avans față de campioana en-titre, Manchester City.
Este de așteptat ca City să revină în fruntea clasamentului Premier League după meciul de sâmbătă cu Fulham, de pe Etihad, și să sporească presiunea de pe umerii lui Arsenal pentru meciul de pe Stamford Bridge din ziua următoare.
Chelsea se află la 10 puncte de lider, după o serie de trei meciuri fără victorie în campionat și nu-și poate permite să piardă mai multe puncte dacă vrea să mai aibă vreo speranță în lupta pentru titlu.
Graham Potter a înregistrat prima sa înfrângere în calitate de antrenor al lui Chelsea, într-un umilitor 4-1 suferit chiar pe terenul fostei sale echipe Brighton.
"Am avut o lună octombrie incredibil de dificilă", a declarat noul manager după victoria de miercuri din Liga Campionilor cu 2-1 în fața lui Dinamo Zagreb.
"Am fost într-o situație în care trebuia să obținem rezultate, am pierdut jucători cheie precum Wesley Fofana și Reece James și întotdeauna stabilitatea este un pic afectată când treci prin astfel de situații.”
"Nu este întotdeauna simplu să găsești soluțiile potrivite, dar am avut o singură înfrângere în 11 meciuri".
Arsenal și întreaga Anglie au răsuflat ușurate după vestea că accidentarea la gleznă a lui Bukayo Saka (21 de ani), suferită în victoria cu 5-0 asupra lui Nottingham Forest weekendul trecut, nu este foarte gravă și nu pune în pericol prezența sa la Cupa Mondială din Qatar.
Chelsea va fi lipsită, însă, de fundașul stânga Ben Chilwell (25 de ani), care a fost înlocuit înspre finalul meciului de miercuri, după ce a acuzat o accidentare la genunchi care aproape sigur nu îi va permite să meargă în Qatar.
Spurs dă piept cu Liverpool fără coreeanul Son
Respectând tradiția din acest sezon, Tottenham a avut nevoie de o revenire în repriza a doua împotriva lui Marseille, pentru a-și asigura locul în optimile de finală ale Ligii Campionilor.
Victoria cu 2-1 a venit, însă, cu un cost ridicat pentru oamenii lui Antonio Conte, Son Heung-min (30 de ani) suferind o fractură în jurul ochiului stâng - clubul a confirmat că are nevoie de o intervenție chirurgicală, iar speranțele sud-coreeanului pentru Cupa Mondială sunt puse sub semnul întrebării.
Tottenham a rămas deja fără Dejan Kulusevski (22 ani) și Richarlison (25 ani), accidentați, greul căzând acum pe umerii lui Harry Kane (29 ani).
Înfrângerile cu Nottingham Forest și Leeds din ultimele două meciuri de campionat au pus capăt, în mod realist, ambițiilor de titlu ale lui Liverpool, Jurgen Klopp recunoscând că echipa va avea mult de tras doar pentru a ajunge în primele patru locuri.
Liverpool se situează momentan pe locul nouă, la opt puncte de pozițiile care asigură calificarea în Liga Campionilor.
Dar Klopp are motive să spere după victoria cu 2-0 în fața lui Napoli, de la mijlocul săptămânii, Darwin Nunez (23) începând să se ridice la înălțimea prețului său uriaș și Mohamed Salah (30) regăsindu-și foamea de gol.
"A fi compact face diferența", a declarat managerul german după ce echipa sa a pus capăt lungii serii de invincibilitate a italienilor.
"Dintr-o dată am început să punem presiune în locurile potrivite și imediat s-a simțit că e greu de jucat împotriva noastră".
Emery stă în calea lui Man Utd
Unai Emery va prelua pentru prima dată conducerea lui Aston Villa, duminică, când Manchester United se va deplasa la Birmingham.
United s-a apropiat la un punct de primele patru locuri, având un meci în plus, datorită unei serii de cinci meciuri fără înfrângere în campionat, iar echipa începe să prindă încredere sub comanda lui Erik ten Hag.
Olandezul a primit chiar și laude din partea managerului lui Manchester City, Pep Guardiola, care a declarat săptămâna trecută: "În sfârșit, United se întoarce."
Eficiența ofensivă rămâne, însă, o problemă pentru oamenii lui Ten Hag, iar Emery este renumit pentru disciplina defensivă a echipelor sale.
Spaniolul a condus-o pe Villarreal către trofeul Europa League învingând-o chiar pe United în 2021, dar fostul manager al lui Arsenal preia acum o echipă care se află la doar un punct deasupra zonei de retrogradare și are în față o provocare imensă.
Iată cum arată programul complet al etapei a 15-a din Premier League
Urmărește evoluția scorurilor din Premier League pe Flashscore.ro