Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Pogacar și Vingegaard vor rata La Vuelta după un Tur al Franței epuizant

Pogacar și Vingegaard
Pogacar și VingegaardProfimedia
Ciclistul sloven Tadej Pogacar, învingător duminică în Turul Franței, după ce a câştigat în acest an şi Turul Italiei și rivalul său, danezul Jonas Vingegaard au anunțat că nu vor participa la Turului Spaniei 2024, care va avea loc în perioada 17 august - 8 septembrie.

Pogacar a dezvăluit că nu va merge la Vuelta, Turul Spaniei, chiar dacă este o cursă care îi place foarte mult.

Am fost acolo în 2019 şi mi-am dorit mereu să revin. Dar în calendarul meu, Turul Franței este prioritatea. Poate anul viitor mă voi concentra pentru a face Le Tour şi Vuelta”, a spus slovenul, aflat la al treilea său succes în Marea Buclă, după cele din 2020 şi 2021.

Campionul sloven a dominat cu autoritate ediția din acest an a Turului Franței, care a obținut şase victorii de etapă, pentru se clasa pe primul loc în clasamentul general final, cu un avans de 6 min 17 sec față de danezul Jonas Vingegaard, câştigătorul ultimelor două ediții ale cursei din Hexagon.

Pe poziția a treia, la 9 min 18 sec, s-a clasat belgianul Remco Evenepoel, campionul mondial en titre la contratimp.

Tadej Pogacar urmează să participe, pe 3 august, la cursa de fond din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, care se va disputa pe distanța de 273 km.

Nici Jonas Vingegaard (27 de ani) nu va participa la Vuelta, a anunțat ciclistul de la Visma-Lease a Bike, după ce a terminat pe locul doi un Tur al Franței "epuizant".

Danezul, care a câștigat ultimele două Tururi, a participat la ediția din acest an după o pauză de trei luni în urma mai multor răni grave, printre care un plămân afectat și o coastă fracturat, într-un accident în Turul Țării Bascilor în aprilie.

"Sunt obosit, nu cred că am mai fost vreodată atât de obosit după un Mare Tur. Să fiu sincer, sunt epuizat", a declarat Vingegaard pentru Eurosport.

"Bineînțeles că vreau să mă întorc și să câștig din nou. Cred că acum am nevoie de un pic de odihnă".

Spre deosebire de Pogacar, Vingegaard nu va concura nici la Jocurile de la Paris, care încep vineri.

Mads Pedersen, Mattias Skjelmose, Michael Morkov și Mikkel Bjerg vor face parte din echipa masculină daneză de ciclism pe șosea.