Preview Serie A: Bologna și Inter caută victoria.
Bologna - Cremonese, ora 19:30
După meciurile din cupă, Bologna, aflată la jumătatea clasamentului, și Cremonese, fără victorie, revin la datorie în Serie A, luni, pe Stadio Renato Dall'Ara.
În timp ce Rossoblu au părăsit Coppa Italia în faza optimilor, oaspeții au învins Napoli și au ajuns în sferturile de finală, o rară rază de soare într-un sezon mai degrabă înnegurat.
Chiar dacă a pierdut din nou la sfârșitul săptămânii trecute, rămânând pe ultimul loc în clasament, Cremonese a făcut senzație marți seară, când a șocat întreaga Italie, câștigând la loviturile de departajare împotriva lui Napoli și asigurându-și calificarea în sferturile de finală ale Cupei.
La doar două zile după ce a fost numit noul antrenor principal al Grigiorossi, Davide Ballardini și-a condus echipa spre succes, deși a jucat în 10 oameni în ultimele 20 de minute ale prelungirilor.
Jucători indisponibili
După ce a făcut mai multe schimbări în Cupa Italiei, Thiago Motta va reveni luni la o formație mai familiară, dar opțiunile sale sunt limitate din cauza accidentărilor.
Nicola Sansone, Kevin Bonifazi, Gary Medel și Lorenzo De Silvestri lipsesc din lotul Bolognei din cauza unor accidentări, în timp ce atacantul vedetă Marko Arnautovic are în continuare probleme la picior. Joshua Zirkzee sau Musa Barrow sunt posibili înlocuitori în primul ”11”.
Mijlocașul central Nicolas Dominguez a revenit după ce a ispășit o suspendare pentru cumul de cartonașe galbene și ar trebui să i se alăture lui Jerdy Schouten în compartimentul median.
De cealaltă parte, Cremonese îl va avea la dispoziție pe Leonardo Sernicola, eliminarea din meciul de cupă cu Napoli nefiind luată în calcul pentru meciurile de campionat.
După evoluțiile sale bune din cupă, Felix Afena-Gyan speră la o titularizare. Internaționalul ghanez a marcat un gol împotriva lui Napoli și apoi a transformat penalty-ul decisiv în loviturile de departajare. Principalul său concurent este David Okereke, care a marcat în singura sa apariție anterioară pe Dall'Ara, pe când evolua pentru Venezia.
Echipe probabile
Bologna
Skorupski; Posch, Soumaoro, Lucumi, Lykogiannis; Dominguez, Schouten; Orsolini, Ferguson, Soriano; Barrow.
Cremonese
Carnesecchi; Lochoshvili, Bianchetti, Ferrari; Sernicola, Pickel, Castagnetti, Meite, Valeri; Afena-Gyan, Dessers.
Inter - Empoli, ora 21:45
După o deplasare de succes în Arabia Saudită, câștigătoarea Supercoppa, Inter Milano își reia activitatea internă azi, când primește pe San Siro pe Empoli.
Inter se află la doar un punct în urma rivalilor din oraș în Serie A, după victoria cu 1-0 în fața celor de la Verona de la sfârșitul săptămânii trecute. Oaspeții sunt neînvinși de la revenirea din pauza de iarnă.
Empoli a reușit să se impună în cea mai recentă deplasare, când a câștigat cu 1-0 în fața Sampdoriei și s-a apropiat la un punct de prima jumătate a clasamentului.
Rezultatele recente au atenuat orice temeri legate de retrogradare, mai ales că Empoli a fost învinsă doar de o singură echipă din afara primelor șapte în tot sezonul.
Jucători indisponibili
Pe fondul unui program încărcat pentru echipa sa, Simone Inzaghi ar putea lua în considerare luni unele schimbări, Denzel Dumfries, Stefan de Vrij și Kristjan Asllani fiind candidați la titularizare.
Romelu Lukaku a revenit recent la antrenamente și ar urma să fie prezent pe banca de rezerve, dar atât Samir Handanovic, cât și mijlocașul Marcelo Brozovic nu se află în cea mai bună formă fizică.
În absența lui Lukaku din atacul gazdelor, Edin Dzeko ar trebui să fie partenerul lui Lautaro Martinez în față, argentinianul având nouă goluri în campionat în acest sezon.
Dzeko are trei goluri în ultimele două meciuri împotriva lui Empoli și un total de patru goluri în ultimele sale cinci partide.
Răzvan Marin lipsește din lotul lui Empoli din cauza suspendării, în timp ce Ardian Ismajli, Mattia Destro și Alberto Grassi sunt accidentați.
Guglielmo Vicario este portarul cu cele mai multe parade (212) din toate cele cinci ligi europene de top. El este, de asemenea, unul dintre cei doar doi portari din Serie A care nu au ratat niciun meci de campionat în această perioadă.
Martin Satriano, împrumutat de la Inter, ar trebui să fie partenerul lui Ciccio Caputo în atac, deși a marcat doar o singură dată până acum în acest sezon.
Echipe probabile
Inter:
Onana; Skriniar, De Vrij, Bastoni; Dumfries, Barella, Calhanoglu, Mkhitaryan, Dimarco; Martinez, Dzeko
Empoli:
icario; Ebuehi, De Winter, Luperto, Parisi; Fazzini, Bandinelli, Akpa Akpro; Baldanzi; Caputo, Satriano