Preview Tottenham - AC Milan. Startul meciului a fost întârziat cu 10 minute
Urmărește Tottenham-AC Milan pe Flashscore
Startul partidei a fost amânat cu 10 minute din cauza traficului din Londra.
Tottenham ocupă locul patru în Premier League la mare luptă cu Liverpool și Newcastle pentru ultima poziție de Champions League. Jucătorii lui Spurs au acumulat două victorii împortante pentru suporteri, în derby-urile londoneze cu Chelsea și West Ham, ambele obținute fără Conte pe bancă. Antrenorul italian se afla în convalescență după o intervenție chirurgicală, iar doctorii i-au cerut mai mult timp de odihnă.
Etapa trecută, Tottenham a fost învinsă spre final de Wolves, înfrângere care, cumulată cu cea din Cupa împotriva lui Sheffield, nu ajută prea mult la moralul lui Kane et co. pentru meciul cu Milan.
Conte se va întoarce pe bancă la întâlnirea cu rossonerii și spune că la club există un adversar cel puțin la fel de puteric ca și italianii: presiunea.
”Trebuie să trăim cu acest tip de presiune. Dacă există un lucru pe care trebuie să încercăm să îl îmbunătățim, atunci acela este să învățam să trăim cu presiunea. A trăi cu presiunea poate însemna uneori să fii puțin stresat, să nu fii întotdeauna împăcat cu tine însuți, dar să te stresezi și să pui presiune într-un mod pozitiv”, a spus antrenorul italian înaintea partidei.
Conte nu se poate folosi de Ryan Sessegnon, Hugo Lloris, Yves Bissouma și Rodrigo Bentancur accidentați de mai multă vreme, dar nici de fundașul Eric Dier, internaționalul englez fiind suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. Pe de altă parte, va reveni Pierre-Emile Hojbjerg după ce a lipsi în partida tur tot din cauza unei suspendări.
AC Milan are un parcurs în oglindă cu cel al adversarei sale. După confruntarea din meciul tur, ”diavolul milanez” a acumulat două victorii și o înfrângere în campionat. Jucătorii lui Pioli au pierdut în weekend la Florența, coborând pe locul cinci în Serie A. Însă lupta pentru Champions League este una pe muchie de cuțit și în Italia, milanezii aflându-se la egalitate de puncte cu AS Roma și la un singur punct în spatele lui Lazio.
Ibrahimovic, Vranckx, Adli, Dest și Bakayoko nu se află pe lista UEFA trimisă de Milan pentru meciurile din Liga Campionilor, în aceeași situație aflându-se și românul Ciprian Tătărușanu, care a fost înlocuit cu Mike Maignan la începutul acestei săptămâni.
Atât Brahim, cât și Giroud sunt disponibili și e de așteptat să facă parte din primul 11, după ce s-au antrenat marți cu restul echipei. Krunic și Rafael Leao vor fi și ei titulari, după ce au ispășit o etapă de suspendare în ultimul meci din Serie A, contra Fiorentinei.
"Le-am analizat foarte bine meciurile de acasă, pot fi mai agresivi decât au fost la Milano, mai intens, mai energici. Nu vor putea să ne surprindă în această privință, pentru că îi cunoaștem", a spus Pioli despre adversara din Premier League.
Meciul cu Tottenham reprezintă singura șansă pentru Milan de a cuceri un trofeul în acest sezon, însă statistica nu este foarte încurajatoare, rossonerii acumulând doar două victorii în ultimele opt deplasări europene.